Marea Britanie a raportat astăzi 42.302 cazuri noi de coronavirus, dar și 49 de decese. Este cel mai mare număr de noi infectări din 15 ianuarie 2021 încoace, zi în care s-au raportat 55.761 de noi cazuri, scrie SkyNews. Situația începe să fie critică în Regat, iar trecutul ne-a arătat că ceea ce s-a întâmplat în UK astăzi a devenit realitatea Europei în următoarea lună. De această dată, spre deosebire de Marea Britanie, campania de vaccinare n-are același succes în toate statele europene, ceea ce nu face decât să sporească îngrijorările.
Pentru Marea Britanie, pare a fi o tendință de creștere a noilor infectări cu SARS-CoV-2, fiind a opta zi la rând când numărul de cazuri din bilanțul zilnic depășește 30.000. În urmă cu o zi au fost raportate 36.660 de noi cazuri, iar cu două zile înainte - 32.548.
Două treimi din britanici sunt astăzi vaccinați cu două doze de vaccin anti-COVID. 35.155.767 de oameni din Regat sunt complet vaccinați după ce marți încă 158.276 au primit a doua doză. 46.037.090 de britanici au doar prima doză de vaccin.
Varianta Delta, 90% din cazurile de COVID-19 până la sfârșitul lunii august
Administrarea a două doze de vaccin este esenţială pentru protejarea contra variantei Delta a coronavirusului, a transmis miercuri Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), solicitând statelor membre ale Uniunii Europene să îşi accelereze programele de vaccinare, conform Agerpres. "Datele preliminare sugerează că cele două doze de vaccin contra COVID-19 (...) sunt necesare pentru a asigura o protecţie adecvată împotriva variantei Delta", a transmis EMA într-un comunicat. Varianta Delta a coronavirusului va reprezenta 90% din cazurile de COVID-19 până la sfârşitul lunii august, a estimat într-un comunicat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
"Este esenţial ca statele să îşi accelereze programul propriu de vaccinare, inclusiv administrarea de doze secundare atunci când acest lucru este recomandat şi, de asemenea, să completeze lacunele şi să frâneze, cât de repede posibil, oportunităţile de apariţie a variantelor", a subliniat EMA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky