Data publicării:

Marea Britanie a autorizat vaccinul Novavax, al cincilea ser aprobat în această ţară

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

Marea Britanie a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Novavax, care devine astfel cel de-al cincilea ser inclus în arsenalul britanic utilizat împotriva noului coronavirus, a anunţat guvernul de la Londra, citat de AFP.

Marea Britanie, una dintre ţările cele mai grav afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 157.000 de decese asociate acestei boli, a autorizat deja vaccinurile dezvoltate de companiile AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson&Johnson (ser monodoză).

Autorizarea condiţionată emisă joi vizează doar Marea Britanie, întrucât vaccinul Novavax a fost deja autorizat în Irlanda de Nord printr-o decizie a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) din 20 decembrie 2021.

"Sunt încântată să confirm că aprobarea vaccinului produs de laboratorul american Novavax a fost acordată, permiţând accesul la cel de-al cincilea vaccin pentru a ne proteja de COVID-19", a declarat June Raine, care ocupă funcţia de director general al Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi a produselor medicale din Marea Britanie (MHRA), transmite Agerpres. 

Serul creat de Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică


Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, serul creat de Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică, similară celei folosite pentru producerea vaccinurilor împotriva hepatitei B şi a tusei convulsive, care datează de câteva decenii şi sunt utilizate pe scară largă în lume.

Serul produs de Novavax este un vaccin "sub-unitar" bazat pe proteine recombinate, care declanşează o reacţie imunitară, fără prezenţa unui virus.

Vaccinul Novavax, care se administrează în două doze la interval de trei săptămâni, a fost autorizat de MHRA pentru persoanele de peste 18 ani, în condiţiile în care 84% din populaţia de peste 12 ani din Marea Britanie a primit deja cel puţin două doze de vaccin anti-COVID-19.

Comitetul care coordonează campania de vaccinare (JCVI) din Marea Britanie urmează să decidă felul în care vaccinul Novavax va fi utilizat în campania de imunizare din această ţară, a precizat ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid.

CITEȘTE ȘI: Românca voluntar pentru unul dintre vaccinurile anti-COVID dezvoltate de britanici: Am leșinat, am avut febră, mi-a fost rău, voi înțelegeți? Da, așa funcționează placebo

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel