SEAT vrea să amplaseze o fabrică de baterii în apropierea fabricii sale auto din Barcelona, pentru a sprijini producerea de vehicule electrice din 2025, cu condiţia obţinerii de sprijin financiar, a anunţat luni preşedintele Wayne Griffiths, transmite Reuters, citată de Agerpres. Wayne Griffiths a confirmat planurile SEAT de a lansa un model electric urban în 2025 , pe care vrea să îl producă la uzina sa din Martorell, în apropiere de Barcelona.
La începutul acestei luni, Guvernul spaniol informa că va folosi fondurile europene pentru a crea un consorţiu public-privat cu SEAT şi compania energetică Iberdrola pentru a construi prima fabrică a ţării dedicată bateriilor pentru vehiculele electrice. Autorităţile de la Madrid nu au specificat unde va fi sediul noii companii.
Griffiths a declarat că autorităţile trebuie să-şi confirme sprijinul pentru stimularea cererii de vehicule electrice, să îmbunătăţească semnificativ infrastructura de încărcare şi să sprijine dezvoltarea facilităţilor de producţie pentru baterii şi maşini. "Dacă vrem o maşină până în 2025, trebuie să luăm rapid aceste decizii, în 2021", a explicat şeful SEAT, care şi-a exprimat încrederea că se va ajunge la un acord cu Guvernul spaniol.
Din fondurile UE de redresare, Spania ar urma să beneficieze de aproximativ 140 miliarde de euro până în 2023 şi intenţionează să aloce o mare parte pentru finanţarea unor proiecte industriale majore, menite să resusciteze şi să modernizeze economia, afectată sever de efectele pandemiei de coronavirus (COVID-19).
500.000 de maşini electrice urbane pe an
Dacă planurile SEAT primesc undă verde, compania intenţionează din 2025 să producă peste 500.000 de maşini electrice urbane pe an, la Martorell, inclusiv modele pentru alte branduri ale grupului VW, cum ar fi Volkswagen, Skoda şi posibil Audi, a declarat Griffiths.
Anul trecut, SEAT a raportat pierderi de 194 milioane de euro, faţă de un profit net de 346 milioane de euro în 2019, deoarece vânzările au scăzut cu 26% ca efect al pandemiei. "Anul acesta, trebuie să revenim pe profit", a declarat Griffiths.
Volkswagen AG, şase fabrici de baterii
Şi grupul auto german Volkswagen AG a anunţat că vrea să dispună de şase fabrici de baterii pentru automobile electrice în Europa, până în 2030, în ideea de a-şi asigura aprovizionarea pentru ambiţiile sale în domeniul vehiculelor electrice.
Pe lângă facilitatea de producţie care este în prezent în construcţie în oraşul german Salzgitter, alte cinci fabrici vor fi adăugate, a informat directorul de tehnologie de la Volkswagen, Thomas Schmall. Potrivit planurilor dezvăluite luni de cel mai mare producător european de automobile, cele şase fabrici vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 GWh/an în 2030.
De asemenea, Volkswagen AG a precizat că vrea să livreze anul acesta un milion de vehicule electrice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"