![Foto: Agerpres Foto: Agerpres](https://media.dcnews.ro/image/201912/w670/politia_politie_rutiera_10432900.jpeg)
"MINISTRUL IOAN MARCEL VELA “ACUZAT” IN ACELAȘI MOD CA MINISTRUL GABRIEL OPREA.
În urmă cu puțin timp, urmare a schimbărilor efectuate la conducerea Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, la adresa ministrului afacerilor interne, domnul Ioan Marcel Vela in unele zone din presă au apărut acuze potrivit cărora schimbarea i s-ar datora, pe fondul nemulțumirilor domniei sale fata de modul in care BPR nu a răspuns solicitărilor privind echipajele de însoțire.", a transmis FSDPR, prin comisar şef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei.
"Nici un ministru nu are competenţa"
"Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “Alexandru Ioan Cuza” informează opinia publica cu privire la:
1. Niciun ministru de interne nu are competenţa de a dispune de efectivele Brigăzii de Poliție Rutieră, în scopul însoțirii unor persoane. Acest lucru se realizează numai in condițiile prevăzute de lege.
2. Situatia prezentată seamănă izbitor cu situaţia in care generalul Gabriel Oprea a fost acuzat ca în perioada în care îndeplinea demnitatea de ministru de interne s-ar fi făcut vinovat de moartea motociclistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident de circulație.
Această falsă acuză a fost infirmată chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, care a stabilit prin hotărâre definitivă (Incheierea nr. 348 din 8 iunie 2018) că nu există nicio legătură între exercitarea atribuțiilor de serviciu de către domnul Gabriel Oprea, în funcția de vicepremier pentru securitate națională și în cea de ministru al afacerilor interne și accidentul rutier în care și-a pierdut viața polițistul motociclist.
3. Generalul Gabriel Oprea a dispus măsuri concrete ca Bogdan Gigina să fie avansat post mortem, soția acestuia să fie angajată în MAI, iar familia să beneficieze de toate drepturile legale.
Urmare a acestor stări de lucruri, Federatia solicită expres Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bucuresti clarificarea situației privind informarea cetățenilor României cu privire la schimbările efectuate la BPR, precum și la competenţele acestei structuri referitoare la activitățile de însoțire, având in vedere faptul că aceste atribuții revin exclusiv Brigăzii de Poliție Rutieră - care poartă întreaga responsabilitate faţă de planurile de măsuri întocmite in astfel de situaţii - și nu altor persoane.", a mai transmis FSDPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
![](https://media.dcnews.ro/assets/images/icon_audio_article.png)
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video