20 de centre mobile de vaccinare ale MApN, în zonele izolate din ţară
MApN crește capacitatea de vaccinare a populației generale.
Ministerul Apărării Naționale continuă să sprijine efortul național de vaccinare, prin pregătirea unor centre mobile de vaccinare, care vor asigura imunizarea populației care locuiește în mediul rural sau în zone greu accesibile, precum și prin creșterea capacității de vaccinare a populației generale pe fluxurile deschise în centrele asigurate de minister. Astfel, 20 de centre mobile de vaccinare, coordonate de Direcția medicală a MApN, vor acționa, începând de săptămâna viitoare, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, care urmează a fi stabilite de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea.
Personalul care va încadra aceste centre mobile (medici, asistenți medicali, registratori medicali) face parte din unități militare și instituții medicale ale MApN din București, Craiova, Brașov, Cluj-Napoca, Pitești, Focșani, Timișoara, Constanța, Galați, Iași și Sibiu.
Centrele mobile de vaccinare vor fi organizate fie în spații puse la dispoziție de autoritățile locale fie, în situațiile în care aceste spații nu vor fi disponibile, în containere medicale care vor fi asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Transportul containerelor la locul de amplasare, dotarea acestora cu echipamente și materiale necesare procesului de vaccinare, precum și transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de instituția militară.
De asemenea, Ministerul Apărării Naționale va crește, începând cu 16 aprilie, capacitatea de vaccinare și va deschide progresiv fluxuri suplimentare de vaccinare în funcție de evoluția cererilor și de solicitările de sprijin adresate de autoritățile publice locale.
Capacitatea fluxurilor de vaccinare în centrele MApN va crește, în special în cadrul unităților sanitare ale MApN în care există trei fluxuri funcționale, de la 60 de persoane pe zi, la 72 de persoane pe zi, iar în centrele de vaccinare organizate în celelalte unități militare din țară, de la 18 persoane/zi, la 60 de persoane/zi. În paralel cu vaccinarea populației generale, în centrele de vaccinare proprii ale MApN continuă și vaccinarea personalului instituției.
Ministerul Apărării Naționale asigură în prezent locuri în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în spitalele militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai instituției - peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.De asemenea, MApN gestionează în totalitate call-center-urile destinate programării telefonice a populației la vaccinare prin 600 de linii deschise și sprijină acest proces și prin 180 posturi de tip live-chat, iar Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” este Centrul național de stocare a vaccinului COVID-19.Forțele Aeriene Române contribuie, la rândul lor, la eforturile de combatere a pandemiei de COVID 19 executând zboruri pentru transportul pacienților infectați cu virusul SARS-Cov-2 și a materialelor sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News