Data publicării:

Mănescu: Președintele nu poate iniția un referendum pentru modificarea Constituției

Autor: Ion Voicu, ionvoicu | Categorie: Politica
WhatsApp

Europarlamentarii liberali au reacționat la amenințările președintelui Băsescu și la propunerea unui nou referendum. Ramona Mănescu, aflată la sesiunea parlamentară de la Strasbourg, ne-a declarat că legea referendumului este clară și nu permite interpretările pe care i le dă Traian Băsescu. Mai mult, acesta nici nu putea iniția un referendum pentru modificarea Constituției.

”Ne-am uitat pe legea 3/2000, ne-a declarat Ramona Mănescu. Se poate vedea că referendumul din 2009 este consultativ, iar rezultatul acestuia nu este obligatoriu. Legea este aceeași, acum, ca și în anul în care Traian Băsescu s-a folosit de referendum pentru a influența alegerile prezidențiale. Dacă manevra a funcționat, ca artificiu electoral, nu înseamnă că are efecte în plan legislativ. Spiritul Constituției și litera legii sunt clare: referendumul se organizează după ce Parlamentul propune modificări ale Constituției, cu o majoritate de două treimi. Nu înainte”.

Care sunt articolele din lege care vă susțin poziția, am întrebat-o pe Ramona Mănescu?

Articolul 6 din lege precizează că rezultatul referendumului pentru modificarea Constituției este obligatoriu. Iar acest referendum se organizează prin legea de modificare, votată de Parlament. Nu există alte precizări privind obligativitatea, în  problemele pentru care președintele poate iniția un referendum.

La articolul 11 se spune că președintele României poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național. Articolul 12 precizează care sunt aceste probleme de interes național. Nu figurează, printre acestea, organizarea Parlamentului sau numărul de parlamentari”.

Care sunt problemele de interes național pe care președintele le poate supune referendumului

Articolul 12 din legea 3/2000 arată că sunt considerate probleme de interes national, în sensul art. 11 din același act notmativ, conform site-ului Legex:

A. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării.

B. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la:

a) regimul general al proprietăţii publice şi private;

b) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

c) organizarea generală a învăţământului;

d) structura sistemului naţional de apărare, organizarea armatei, participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale;

e) încheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani;

f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice;

g) regimul general al cultelor.

Programul de guvernare, votat de români în 2012

Europarlamentarul Ramona Mănescu a precizat că Traian Băsescu a organizat, în 2009, o consultare populară, fără să informeze corect cetățenii. ”Modificarea Constituției se face, repet, printr-o lege votată în Parlament cu două treimi. Acesta e un parcurs democratic, care garantează stabilitatea constituțională.  Mai mult, românii au votat, la alegerile din 2012 , USL, într-o majoritate zdrobitoare. Iar în programul de guvernare am precizat foarte clar că propunem un Parlament bicameral, cu 300 de parlamentari. Acest vot stabilește încă o dată legitimitatea demersului nostru și nu putem renunța la principiile în baza cărora am fost votați, pentru că așa vrea  un politician fără legitimitate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel