
Comentariile au fost făcute cu ocazia recepţiei organizate de Ambasada Italiei la Bucureşti, în contextul Zilei Naţionale a Republicii Italiene.
'Voi încheia domnule ambasador prin a vă mărturisi că am aflat că avem o pasiune comună. Suntem amândoi microbişti. Vă spun sincer că este prima oară când dau mâna cu un fan care a aşteptat 33 de ani pentru ca echipa lui, Napoli, să redevină campioană a ţării. Mi se pare că asta înseamnă să fii suporter adevărat şi am toată stima pentru pasiunea incredibilă a dumneavoastră. (...)
Şi totuşi, ştiu că rivalităţile la nivel de club sunt adesea mai importante decât orice. Eu vă mărturisesc că la finala Champions League voi ţine, la fel ca foarte mulţi dintre conaţionalii mei, cu o echipă italiană. Pe lângă argumentul natural al spiritului latin am şi raţiuni tipice de microbist. Sper ca Inter să răzbune eliminarea din semifinale a echipei mele favorite, Real Madrid', a spus Ciolacu.
Manchester City - Inter Milano, finala Ligii Campionilor
Manchester City va juca a doua sa finală în Champions League, după ce a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul general, pe ambele manșe, 6-0.
Finala Ligii Campionilor la fotbal dintre formațiile Manchester City şi Inter Milano este programată pe 10 iunie, la Istanbul, pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul.
Vezi și - Gundogan, gol de senzație marcat în finala Cupei Angliei. A înscris după doar 12 secunde în confruntarea dintre Manchester City și Manchester United - Video
Manchester City a câștigat Cupa Angliei, competiţie în finala căreia a învins-o cu scorul de 2-1 pe rivala Manchester United, sâmbătă pe stadionul Wembley din Londra.
Fotbalistul german de origine turcă Ilkay Gundogan a înscris ambele goluri ale lui Manchester City. Prima reușita a fost marcată după doar 12 secunde de la startul partidei. Cel de-al doilea gol a fost înscris după pauză, în minutul 51.
Golul marcat de Gundogan, în secunda 12, este cel mai rapid din istoria finalelor Cupei Angliei. Vezi continuarea articolului și video aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- 40 de investitori așteaptă cu înfrigurare decizia instanței pentru Călin Donca. Dorian Popa dezvăluie culisele investiției în parcul de fotovoltaice