Data publicării:

Mamografii gratuite. Cine poate beneficia, până la sfârșitul anului

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Thirdman)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Thirdman)

Până la finalul anului, femeile își pot face o mamografie gratuită în cadrul unui proiect regional.

Femeile de peste 50 de ani din vestul ţării pot beneficia de mamografii gratuite până la finalul anului, în cadrul unui proiect regional care se desfăşoară în spitalele din Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Hunedoara. Rezultatele se transmit telefonic în cel mult două săptămâni de la examinare, iar pacientele depistate cu cancer sunt tratate la Spitalul de Urgenţă din Timişoara şi la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

Ramona Gâdea, responsabil de comunicare în acest proiect, ne spune câte persoane au beneficiat până acum de investigaţie.

"Avem până în prezent 4.452 de beneficiare, din care 360 au avut nevoie de evaluare suplimentară, iar în urma acestor evaluări, dintre aceste beneficiare, 51 au beneficiat de funcţie cu biopsie. Pot fi beneficiare în acest proiect femeile între 50 şi 69 de ani, care sunt cu domiciliul în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin. Pur şi simplu se programează la call center şi se prezintă la mamografie", a spus Ramona Gâdea, potrivit Rador.

Citește și:

De ce s-a răspândit cancerul la sân atât de mult. Dr. Eniko Reka Fejer: Incidența a depășit-o pe cea a cancerului la colon

"Incidența cazurilor de cancer a sân a depășit-o pe cea a cancerului la colon și a devenit cea mai întâlnită formă. A depășit numărul cazurilor cancerului la colon chiar și dacă luăm în calcul incidența înregistrată la ambele sexe, din păcate. Creșterea vine din cauza obezității și a situaților în care se produce foarte mult estrogen în corp. Atunci se produce un dezechilibru și se pot forma tumori mamare, fiindcă 70% din tumorile mamare sunt formate sub această influență hormonală. În al doilea rând, fumatul este un factor de risc la femei.

În ceea ce privește consumul de alcool, consumul a două unități de alcool pur pe săptămână, adică 12 grame, în Europa, cresc riscurile apariției cancerului de sân cu 15%. Încă o băutură adăugată mai crește cu 10%. Asta înseamnă că trei băuturi, care nu înseamnă o cantitate enormă pentru mulți oameni, pot crește foarte mult incidența. Mesajul meu este următorul: dacă vreți să reduceți riscul aparițiilor tumorilor maligne, trebuie să vă limitați consumul de alcool”, a declarat Dr. Eniko Reka Fejer, medic primar Oncologie, Doctor în Științe Medicale cu competență în ultrasonografie generală de la Spitalul Clinic SANADOR. Citește mai departe>>

Vezi și: Schimbare cu vârsta de la care ar trebui să facem control la sân. Experții americani, nouă recomandare

Un milion de copii rămân orfani în fiecare an, după ce le mor mamele din cauza cancerului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel