Data publicării:

Mamele singure, o problemă pentru autoritățile franceze

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
mama
mama

Franța constată o creștere semnificativă a numărului de mame care își cresc singure copiii. Situația este cu atât mai gravă cu cât acestea trăiesc în zonele defavorizate ale societății. În ultimii patru ani aproape că s-a dublat numărul femeilor care duc o luptă zilnică pentru a-și întreține singure copiii.

Autor: Gabriela Bejan

În cadrul unui colocviu susținut de curând de către Fundația K pentru Urgențe din Franța a fost prezentată pentru  prima dată situația părinților care își cresc singuri odraslele. ”Familiile monoparentale: primele victime ale crizei”, așa cum s-a intitulat seminarul prezidat de renumita jurnalistă Christine Kelly, a adunat mai multe personalități care au pledat pentru găsirea unor soluții în aceste cazuri, relatează cotidianul francez Le figaro.

Familiile monoparentale sunt, în peste 85% din cazuri, familii cu mame singure, potrivit Oservatorului Național de Sărăcie și Excluziune Socială(ONPES). În toate aceste situații cuvintele care le definesc condițiile de viață sunt sărăcie, șomaj, supraviețuire, ajutor social.  Cele mai multe femei sunt nevoite să își dea copiii la creșă sau să îi lase pe la cunoștințe pentru a lucra pe salarii infime. Unele dintre ele preferă să stea în șomaj. Un sfert din adăposturile pentru familii defavorizate sunt suprapopulate, iar asociațiile franceze de luptă împotriva sărăciei susțin că în dosarele pentru ajutor de la stat, ”unul din două este pentru o familie monoparentală”.

Pentru prima dată în ultimii cinci ani s-a constatat că o familie din cinci este monoparentală, adică aproape dublu față de acum patru ani, iar sărăcia pare să fie specific feminină. Societatea încearcă să ia măsuri concrete pentru eliminarea acestei nedreptăți, dar ajutoarele sociale sunt insuficiente. Venitul de Solidaritate Activă a crescut până la circa 813 euro pentru un părinte singur, fără venituri și cu un copil. În cazul în care acest părinte are un venit care atinge 560 euro lunar, alocația va fi de aproximativ 486 de euro.

Nici în țara noastră situația nu este mai bună. În România beneficiază de alocația de susținere pentru familiile monoparentale părinții singuri care au în întreținere copii minori. Acest venit de susținere se acordă lunar, dacă familiile realizează venituri nete lunare pe membru de familie mai mici decât salariul minim net pe economie(700 lei lunar/membru familie), așa cum se precizează pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Cuantumul alocației de susținere pentru familia monoparentală este de 50 de lei pentru familia cu un copil, 100 de lei pentru familia cu doi copii, 150 de lei pentru cea cu trei copii și 200 de lei pentru cazul î care sunt patru sau mai mulți copii. În trimestrul I din 2012 peste 320.000 de familii din România au primit acest tip de alocație, Regiunea Nord-Est prezentând cele mai multe familii beneficiare.

Și în România numărul familiilor care au ca unic părinte mama este mai mare decât cele susținute de tată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel