Data publicării:
Mamele jurnalist din familia DC Media Group, între viața de părinte și carieră. „Trebuie să ții pasul, altă variantă nu ai”
În cadrul emisiunii "Părinți Prezenți", alături de invitatele Roxana Cristiana Neagu, redactor-șef la DCNews.ro și mamă a unui băiețel de 11 luni, și Georgiana Ioniță Toader, redactor-șef la Spectacola.ro și mamă în devenire, aflată în 7 luni de sarcină, am aflat cum uneori cariera și viața personală se pot îmbina armonios astfel încât maternitate să nu se transforme într-o provocare prea mare.
Într-o lume plină de provocări, în care jonglăm cu multiple roluri și responsabilități, vine momentul în care adăugăm pe lista noastră și cel mai important titlu de până acum: cel de părinte. Așa cum spune Georgiana Ioniță Toader, redactor-șef Spectacola.ro, este un echilibru subtil între viața profesională și cea personală, iar această provocare nu face excepție în România, indiferent de domeniul în care activăm. Cu toții ne dorim să fim părinți buni, să ne asigurăm că micuții noștri primesc tot sprijinul de care au nevoie, dar, adesea, realitatea ne pune în față obstacole care ne testează abilitatea de a face față.
Fie că suntem norocoși și beneficiem de ajutorul bunicilor și al rudelor, sau ne luptăm să găsim soluții creative pentru a face față singuri, această călătorie a părinților este plină de emoții și provocări. Cu toții ne străduim să găsim echilibrul perfect, să nu ratăm momentele importante și să ne asigurăm că micuții noștri sunt crescuți cu dragoste și atenție.
„Sincer, pe mine partea asta mă sperie destul de mult! Pentru că e o responsabilitate foarte mare și din punct de vedere profesional, să încerci să-ți faci treaba în continuare la fel de bine, atât din postura de gravidă și mai departe din postura de mămică, și în același timp să fiu un părinte bun și respectiv să am grijă de mine și de bebelușul din burtă pe toată perioada sarcinii. Cred că este o mare provocare aici și cred că toți părinții din România se confruntă cu asta indiferent de domeniul în care activează. Pentru că nu toată lumea beneficiază de ajutor de la diverse rude. Poate părintele celălalt nu este disponibil pentru că și el lucrează și atunci împărțeala este, bănuiesc, uneori dificilă”, a precizat Georgiana Ioniță Toader, redactor-șef Spectacola.ro, la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
Roxana Cristiana Neagu: „Trebuie să ții pasul și altă variantă nu ai”
Munca intensă, participarea la evenimente, ședințe și conferințe pot lăsa o mămică cu sentimentul că nu petrece suficient timp cu copilul său. Parcă, în același timp, simți că ai datoria să fii prezentă în ambele lumi, iar aceasta poate fi o sarcină copleșitoare. Cu toate acestea, ca jurnaliști și profesioniști din domeniul media, suntem obligați să menținem pasul cu ritmul alert al știrilor și a evenimentelor. Și, așa cum afirmă Roxana Cristiana Neagu, redactor-șef DCNews.ro, „ceea ce se întâmplă pe agenda publică nu rămâne în loc să ne aștepte”.
„Orice caz este diferit și fiecare mămică cred că tratează în mod diferit și în funcție de copil situația. Pot să spun că în momentul în care muncești, și muncești mult și trebuie să ajungi la evenimente sau trebuie să fii la ședințe, la conferințe, dincolo de faptul că te întorci la muncă, tot simți un pic că nu ești îndeajuns de aproape de copilul tău. Parcă îți pare un pic rău. Însă, se întâmplă, și cunosc cazuri de mămici care nu au reușit să mai revină în presă după 2-3 ani. Ceea ce se întâmplă pe agenda publică nu rămâne în loc să ne aștepte pe noi să revenim. Trebuie să ții pasul și altă variantă nu ai”, a precizat Roxana Cristiana Neagu, redactor-șef DCNews.ro.
Interviul complet pe parintisipitici.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News