Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, a fost găsită şi se află în siguranţă, după cum a anunţat unul dintre copiii săi. Autorităţile nu au reuşit să ia încă legătura cu ea.
Jermaine Jackson a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care intenţionează să oprească răspândirea zvonurilor potrivit cărora mama sa ar fi dispărut, relatează Adevărul. Potrivit acestuia, Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, s-a retras la reşedinţa surorii lui, Rebbie, aceasta oferindu-se să aibă grijă de mama sa, la recomandarea medicilor. „Permiteţi-mi să pun capăt acestor prostii: aşa cum am spus clar acum câteva zile, mama se află în siguranţă, în Arizona, cu fiica ei şi în acelaşi timp sora noastră, Rebbie, şi se odihneşte, după cum a sfătuit-o medicul, aşa că modul în care a fost declarată dispărută depăşeşte puterea mea de înţelegere", a scris Jermaine pe contul său de Twitter, informează ziarul click.
Katherine Jackson, mama lui Michael Jackson, a fost dată dispărută de către un nepot de-al ei, sâmbătă noapte. În acest sens, a fost completată, la poliţia din Los Angeles o declaraţie, potrivit căreia femeia nu a mai fost văzută de către nepoţii săi de mai bine de o săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video