Data publicării:

Mama lui Celine Dion a murit

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Mama artistei Celine Dion, Therese Dion, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani.

Alegeri prezidentiale 2024

Mama artistei Celine Dion, Therese Dion, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, conform AFP, preluată de Agerpres. Informaţia a fost confirmată pe Twitter de premierul din Quebec, Francois Legault. "Marea noastră familie de locuitori ai Quebecului deplânge o femeie remarcabilă, generoasă şi iubitoare care şi-a consacrat întreaga viaţă familiei sale", a scris Legault.

"Avem o singură mamă, iar cea care a crescut şi călăuzit una din cele mai mari voci ale lumii s-a stins", a transmis la rândul său ministrul patrimoniului canadian Steven Guilbeault.

”Maman Dion”

Therese Dion, supranumită în provincia canadiană francofonă "Maman Dion", a avut 14 copii, Celine Dion fiind cea mai mică (născută în 1968). Ea i-a lansat şi cariera viitoarei cântăreţe cu aproape 250 de milioane de albume vândute, trimiţându-i o casetă impresarului (şi viitorul soţ al Celinei) Rene Angelil, pe când Celine avea 12 ani.

Therese Dion a avut timp de câţiva ani o emisiune culinară la televiziune, şi-a vândut creaţiile culinare sub marca "Les pâtés de Maman Dion" şi a înfiinţat "Fundaţia Mama Dion" (Fondation Maman Dion), pentru a ajuta copii defavorizaţi din Quebec să urmeze şcoala.

Bunică a 32 de copii, Therese Dion lasă în urmă şi 48 de strănepoţi şi şase stră-strănepoţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel