
Potrivit unor surse citate de Realitatea Plus, mama fetiței de 12 găsită moartă în lada unei canapele aflate într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, ar fi fost eliberată la comanda unui procuror din țara noastră. La această oră, femeia s-ar afla în drum spre România, iar concubinul, care este principalul suspect, este dat în urmărire generală.
Atunci când a fost audiată în Spania, prin sistem videoconferință, mama copilei găsite decedată într-un apartament din București ar fi declarat oamenilor legii că ea nu are legătură cu moartea fetei sale. Totul în contextul în care medicii legiști au ajuns la concluzia că fata a avut o moarte violentă. Surse din anchetă spun că minora ar fi fost strangulată cu un cordon, iar mai apoi băgată într-un sac și ascunsă în lada patului, acolo unde a fost găsită de proprietarul apartamentului, după ce vecinii l-au contactat și s-au plâns că din locuință vine un miros puternic.
Principalii suspecți
Imediat după descoperirea macabră, mama și iubitul ei au devenit principalii suspecți, iar potrivit datelor din anchetă, cei doi ar fi părăsit România în urmă cu o lună. Mai exact, la scurt timp după ce tatăl biologic a anunțat dispariția fetei la începutul lunii trecute. După ce expertiza medico-legală a stabilit clar că trupul neînsuflețit este al fetei de 12 ani, oamenii legii au pornit pe urmele celor doi. Pe numele lor au fost emise mandate de aducere în țară. Ulterior, mama a fost reținută de autoritățile din Spania. Cât despre concubinul ei, autoritățile cred că a fugit în Olanda. El este acum dat în urmărire generală.
Când ar fi avut loc crima
Rudele femeii susțin că mama nu ar fi putut să își omoare fata, iar despre concubin, unchiul copilei refuză să ofere careva detalii.
Potrivit primelor informații, oribila crimă ar avut loc în jurul datei de 11 mai 2023. În tot acest timp fetița nu ar fi fost căutată de mamă. Aceasta a declarat, după ce a fost reținută în Spania, că nu era acasă atunci când s-a produs tragedia. Ea ar fi observat că micuța lipsește, dar concubinul i-ar fi spus că fata s-a întors la tatăl biologic. Totuși, tot ea ar fi spus că nu și-a sunat fostul iubit să verifice dacă într-adevăr fata este la el și la scurt timp, atât ea, cât și actualul concubin, au plecat în Spania. Totuși, ulterior, în timpul interogatoriului, ea ar fi recunoscut că știa despre faptul că bărbatul i-a omorât fiica, dar că i-ar fi fost frică să anunțe poliția despre acest lucru, mai transmite Realitatea Plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Deținerea unui termometru cu mercur este ilegală. Tudor Ciuhodaru spune ce trebuie să faci dacă îl ai acasă
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!