Într-un comunicat emis miercuri din Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lăudat angajamentul ferm şi perseverenţa locuitorilor şi conducătorilor celor două state în lupta contra acestei boli tropicale deseori letală.
În Algeria, unde medicul francez Charles Louis Alphonse Laveran a descoperit pentru prima dată parazitul malariei, în 1880, nu au mai fost înregistrate cazuri indigene din anul 2013. În Argentina nu au mai fost consemnate cazuri de malarie din 2010.
Sute de mii de decese pe plan mondial
Malaria este provocată de paraziţi transmişi de ţânţari şi provoacă febră, sângerări şi probleme neurologice. În cazul în care nu este tratată, această boală este letală. 435.000 de decese pe plan mondial în 2017 au fost atribuite de OMS acestei boli, aproximativ 60% dintre victime fiind copii cu vârste sub 5 ani.
Pentru ca malaria să fie declarată eradicată dintr-o ţară nu trebuie să mai fi consemnat niciun caz timp de trei ani consecutiv.
Primul program pilot de vaccinare împotriva malariei a debutat în premieră luna trecută în Malawi, acesta având potenţialul de a salva zeci de mii de vieţi, conform OMS. Reprezentând o încununare a peste 30 de ani de cercetări medicale şi a unei investiţii de 1 miliard de dolari, această campanie vizează confirmarea eficacităţii vaccinului pe copii cu vârste de până la doi ani, întrucât ei reprezintă cea mai vulnerabilă categorie de populaţie în faţa acestei boli.
Malawi este unul dintre cele trei state africane, alături de Ghana şi Kenya, care participă la programul pilot de vaccinare bazat pe vaccinul RTS,S.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video