Data publicării:

Malala Yousafzai, laureată a premiului Nobel, îndeamnă toate țările să-și deschidă frontierele pentru refugiații afgani

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Malala Yousafzai, laureată a premiului Nobel, îndeamnă toate țările să-și deschidă frontierele pentru refugiații afgani / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Malala Yousafzai, laureată a premiului Nobel, îndeamnă toate țările să-și deschidă frontierele pentru refugiații afgani / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Malala Yousafzai a lansat un apel către toate țările pentru a-și deschide granițele pentru primirea refugiaților afgani.

Malala Yousafzai, laureata premiului Nobel pentru pace a lansat un apel către toate ţările de a-şi deschide frontierele pentru refugiaţii afgani, în contextul preluării puterii în Afganistan de către talibani, transmite DPA.

Ea a mărturisit că nu doreşte ca femeile şi fetele afgane să treacă prin experienţele trăite de ea sub conducere talibană în Pakistan.

Într-un interviu pentru BBC Newsnight, pakistaneza în vârstă de 24 de ani, care în 2012 a fost împuşcată în cap de talibani din cauza campaniei sale pentru şcolarizarea fetelor, a vorbit despre cum va arăta viaţa în Afganistan sub regimul taliban şi modul în care vor fi afectate femeile afgane.

Încerc să ajung la ei (refugiaţi), la preşedintele Biden - încă nu am luat legătura cu premierul britanic Boris Johnson. Dar, ştiţi, pentru oricine mă aude acum, cred că este important să le reamintim că acum au un rol strategic atât de important de jucat. Şi trebuie să adopte o poziţie curajoasă pentru protejarea drepturilor omului. Chiar acum, acest lucru este important nu numai pentru săraci, pentru pace în Afganistan, ci şi pentru pace la nivel mondial, a spus Malala Yousafzai.

ONU, îndemnată să adopte o rezoluție

Ea a adăugat că activiştii pentru drepturile omului şi interpreţii locali au nevoie de ajutor, iar ţări ca Regatul Unit şi Pakistan ar trebui să primească refugiaţi din zona de conflict.

Ţările trebuie să-şi deschidă frontierele pentru refugiaţii afgani, a subliniat activista pakistaneză, care în 2014, la numai 17 ani, a devenit cel mai tânăr laureat al premiilor Nobel.

Pe de altă parte, Malala Yousafzai a cerut Naţiunilor Unite să adopte o rezoluţie care să prioritizeze siguranţa civililor, în special a minorităţilor, femeilor şi fetelor.

Obişnuiam să ne ascundem cărţile sub eşarfe. Femeilor le era interzis să meargă la piaţă. Talibani înarmaţi le spuneau femeilor că nu pot lucra şi nu pot merge la cumpărături, iar fetelor că nu pot merge la şcoală. Aceasta a fost în mod clar viaţa noastră sub conducerea talibanilor., a explicat laureata Nobel, potrivit Publika.

Evacuare români din Afganistan. MApN a trimis o aeronavă Hercules

 

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a decolat marți, 17 august, pentru a efectua o misiune de urgență având drept scop evacuarea cetățenilor români din Afganistan.

La bordul aeronavei se află, pentru protecție, o echipă a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României. De asemenea, un avion C-27 J Spartan este pregătit să decoleze pentru repatrierea cetățenilor români evacuați din Afganistan în alte locații cu aeronave ale NATO.

Misiunea se efectuează la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, ca urmare a deteriorării situației de securitate din Afganistan.

Ministerul Apărării Naționale este în permanentă legătură cu celelalte structuri cu responsabilitate în gestionarea acestei crize astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții de siguranță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel