Ce știi, dar ignori la Facebook. Te poate afecta mai mult decât crezi
Rezultatele unui sondaj legat de prelucrarea datelor personale ale utilizatorilor de Facebook a dezvăluit comportamentul celor care accesează această rețea de socializare.
Majoritatea utilizatorilor Facebook nu ştiu că trăsăturile personale şi interesele lor sunt monitorizate şi înregistrate de companie fără ca ei să aibă cunoştinţă în prealabil de acest lucru, sugerează rezultatele unui sondaj efectuat în Statele Unite, publicate miercuri şi citate de Xinhua. Aproximativ 51% dintre cei intervievaţi în cadrul sondajului au declarat că nu se simt confortabil cu faptul că Facebook compilează aceste informaţii, în timp ce 27% consideră că datele nu îi reprezintă cu exactitate.
Pew a intervievat aproape 1.000 utilizatori Facebook din Statele Unite de 18 ani şi peste această vârstă în cadrul unui sondaj la nivel naţional realizat în perioada septembrie - octombrie 2018. Centrul de cercetare a precizat că majoritatea site-urilor comerciale, de la platformele de socializare şi canalele de ştiri până la paginile dedicate cumpărăturilor online, colectează o gamă largă de informaţii legate de comportamentele utilizatorilor, dar şi de interesele şi obiceiurile de navigare ale acestora pentru a le permite agenţiilor de publicitate să poată viza cu precizie un anumit grup de utilizatori de internet.
Citește și: Alegeri 2019. Măsuri luate de Facebook
Colectarea datele lor personale
O mare majoritate a utilizatorilor Facebook - circa 88% - a admis că cel mai important site social media a generat pentru ei material pe pagina de preferinţe privind anunţurile, circa 59% raportând că interesele evidenţiate în listă reflectă interesele lor din viaţa reală, a menţionat Pew. 74% dintre utilizatorii Facebook susţin că nu ştiau de existenţa acestei liste cu trăsăturile şi interesele lor până când au fost direcţionaţi către pagina lor în cadrul acestui studiu, potrivit Pew Research Center din Washington.
Deşi Facebook a promis că va oferi control total utilizatorilor asupra informaţiilor personale, aşa cum a declarat directorul executiv Mark Zuckerberg în faţa parlamentarilor americani, în Congres, anul trecut, studiul Pew a dezvăluit că majoritatea celor care folosesc platforma gigantului cu sediul în California de Nord nu aveau suficiente cunoştinţe cu privire tacticile sau algoritmii Facebook de colectare a datele lor personale.
Bază de utilizatori, uriașă
Facebook ocupă locul al patrulea în clasamentul site-urilor cu cel mai mare trafic din lume şi al treilea din Statele Unite. Platforma a avut 2,27 miliarde de utilizatori activi lunar, după cum a dezvăluit Zuckerberg în octombrie. Potrivit Pew, baza de utilizatori la nivel global a acestei companii depăşeşte populaţia multor ţări, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a centrul de cercetare a ales Facebook pentru a studia atitudinile publicului cu privire la sistemele şi algoritmii de urmărire digitală.
Pew Research Center, o subsidiară a The Pew Charitable Trusts, este un rezervor de informaţii imparţial, care informează publicul cu privire la problemele, atitudinile şi tendinţele care modelează lumea, se arată pe site-ul centrului. Acesta efectuează sondaje de opinie publică, cercetare demografică, analiza conţinutului media şi alte studii empirice de ştiinţe sociale.
Citește și: Scandal Facebook. Mesajele private, accesate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News