Majestatea Sa Margareta, cea mai influentă femeie din România
A avut loc, la Bucureşti, Gala Forbes Woman 2018. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a primit din nou titlul de “cea mai influentă femeie din România”.
Aseară a avut loc, la Bucureşti, Gala Forbes Woman 2018. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a primit din nou titlul de “cea mai influentă femeie din România”.
Titlul acordat Majestății Sale reprezintă „o recunoaștere pentru întreaga sa activitate în ceea ce privește promovarea României în lume și pentru eforturile sale susținute pentru construirea și consolidarea unei societăți sănătoase în țara noastră”.
Gala Forbes Woman încurajează de șapte ani încoace personalitățile feminine cele mai valoroase, pentru a servi drept model în întreaga societatea românească.
Mândrie și onoare
Majestatea Sa a mărturisit organizatorilor galei și invitaților plăcerea, mândria și onoarea de a primi această recunoaștere acum, la un nou început de drum pentru Casa Regală a României, într-un an atât de important pentru țară, pentru istoria noastră contemporană și pentru Familia Regală.
Forbes Woman Summit a avut loc în aceeași zi, la Hotelul Intercontinental din Capitală, și a fost prima reuniune din România dedicată femeilor de succes care au schimbat în bine mediul de business și societatea românească. Reuniunea sărbătorește și susține modelul femeilor de acțiune și reprezintă o sursă de inspirație și de sprijin pentru femeile din România, ajutându-le să-și realizeze potențialul și să se autodepășească.
[citeste si]
Evenimentul a fost prilejul lansării celei de-a șaptea ediţii a Topului „Forbes 50 Cele Mai Influente Femei din România“, o ediţie specială a revistei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News