Data actualizării:
Data publicării:

Maior, propus ambasador în Iordania, Muraru în SUA, iar Hurezeanu în Austria. LISTA COMPLETĂ

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Maior, propus ambasador în Iordania, Muraru în SUA, iar Hurezeanu în Austria
Maior, propus ambasador în Iordania, Muraru în SUA, iar Hurezeanu în Austria

George Maior este propus pentru a fi numit ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei, consilierul prezidențial Andrei Muraru în Statele Unite ale Americii, iar Emil Hurezeanu în Austria, potrivit propunerilor înaintate de MAE Parlamentului.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi, către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv Camerei Deputaților din Parlamentul României, în conformitate cu reglementările și practica relevante în vigoare, solicitarea de audiere, în perioada următoare, a unui număr de 26 de candidați pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României, în urma aprobării numirii acestora de către președintele Klaus Iohannis.

Pentru cei 26 de candidați a fost demarată deja procedura de solicitare a agrementului statului acreditar, conform Convenției de la Viena cu privire la relațiile diplomatice din 1961. Acest demers face parte din procesul de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, în rândul șefilor de misiuni care au îndeplinit sau au depășit mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României”, transmite MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în cadrul acestui proces, în urma aprobării președintelui Klaus Iohannis, au fost publicate, la 22 februarie a.c., decretele de rechemare a 23 de ambasadori extraordinari și plenipotențiari ai României, care urmează să își încheie misiunea în termen de 90 de zile de la această dată, și au fost înaintate, corelativ, 26 de propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea era vacantă.

„În conformitate cu prevederile legale, propunerile de rechemări și respectiv de numiri sunt aprobate de către Președintele României, fiind inițiate de către Ministerul Afacerilor Externe și avizate de către Prim-ministrul României. Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României și obținerii avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Președintele României semnează decretele de acreditare și scrisorile de acreditare. Printre criteriile avute în vedere de către conducerea MAE pentru propunerile de numiri în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României au fost urmărite profesionalismul și compatibilitatea între spațiul în care ar urma să se desfășoare mandatul și profilul persoanei propuse. În ceea ce privește parcursul profesional, au fost avute în vedere persoane cu competențele, pregătirea și abilitățile necesare pentru a performa în această calitate, pentru a apăra interesele României și ale cetățenilor săi, pentru a contribui la o reprezentare mai bună a României peste hotare și, implicit, la o imagine mai bună a țării noastre în relația cu partenerii săi externi, în conformitate cu liniile strategice promovate la nivelul politicii externe”, menționează comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, dintre numirile de ambasadori, mai mult de jumătate (53,8%), adică 14 persoane, vor ocupa pentru prima oară funcția de ambasador. Din punct de vedere statistic, este vorba despre 8 femei (candidații propuși pentru Germania, Luxemburg, Cuba, Africa de Sud, Brazilia, Filipine, Tunisia, Kazahstan – astfel, o treime dintre numiri sunt femei, circa 30,7%) și 18 bărbați.

„Conducerea MAE are o preocupare constantă pentru numirea de femei în funcții de conducere în Serviciul Exterior și în Centrală (unde peste 50% din pozițiile de conducere sunt ocupate de femei). În ceea ce privește media de vârstă a persoanelor propuse, pentru diplomații numiți în această funcție pentru prima oară aceasta este de circa 51 de ani, în timp ce media de vârstă generală a numirilor este de 54 de ani, aspect care reflectă atât promovarea diplomaților cu experiență vastă, care au ocupat anterior posturi și poziții relevante atât în Centrala MAE, cât și în Serviciul Exterior, în alte instituții centrale din România și în organizații internaționale, cât și diplomați tineri sau cu experiență care au atins pragul de maturitate profesională din domeniul diplomatic care îi recomandă pentru această poziție și care vor ocupa pentru prima oară poziția de ambasador”, potrivit comunicatului de presă.

Mai jos, lista cu persoanele propuse pentru a ocupa o funcție de ambasador:

1. Republica Federală Germania - Adriana-Loreta Stănescu (Diplomat de carieră. Ocupă în prezent funcția de director general al Departamentului pentru Relații cu Vecinătatea Estică, din Centrala MAE (din 2017), a fost prim-colaborator la Ambasada României la Viena (2003-2009) și în cadrul Ambasadei României de la Berlin (2011-2016). Cunoaște limbile germană și engleză. Născută în 1968. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

2. Republica Austria - Emilian-Horațiu Hurezeanu (A fost din 2015 până în 2021 ambasador al României la Berlin. Scriitor și publicist, are o vastă experiență jurnalistică în domeniul politicii externe. A fost profesor invitat la mai multe universități din România și a ocupat, în perioada martie - septembrie 2003 funcția de consilier de politică externă și comunicare al Prim-ministrului României. Născut în 1955.)

3. Confederația Elvețiană - Bogdan Mazuru (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ambasador și a ocupat, din 2015 până în 2021, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Viena. A mai ocupat funcția de ambasador al României la Bruxelles NATO (2001-2006), ambasador la Berlin (2006-2009) și ambasador la Paris (2010-2015). În Centrala MAE a exercitat funcțiile de secretar de stat (2009 - 2010) și director general. Cunoaște limbile engleză, germană și franceză. Născut în 1962.)

4. Republica Polonă - Theodor-Cosmin Onisii (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ambasador. Ocupă în prezent funcția de consilier de stat pentru politică externă în cadrul Oficiului Diplomatic al Cancelariei Primului-ministru al României, din 2019. A fost prim-colaborator la Ambasada României la Londra (2013-2019). A mai ocupat funcțiile de director al Direcției SUA și Canada, precum și vicepreședinte al Comisiei a VI-a Adunării Generale a ONU, pe durata postului la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York. Cunoaște limbile engleză și franceză. Născut în 1977. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

5. Republica Slovacă - Călin Fabian (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar. A ocupat funcțiile de ambasador al României în Republica Coreea (2012 -2016), ambasador al României în Regatul Țărilor de Jos (2007-2012), poziție din care a fost reprezentant al României la OIAC și alte organizații internaționale de la Haga, precum și de ambasador al României în Ungaria (2002-2005). În Centrala MAE, a exercitat funcțiile de șef al Direcției de Protocol (2017-2019), director al Direcției OSCE, Riscuri Asimetrice şi Neproliferare (2016 - 2017), director al Direcției pentru Europa Centrală si de Sud-Est (2001-2002). A fost consilier de stat pentru politică externă al prim-ministrului României (2005 - 2007). Cunoaște limbile engleză și maghiară. Născut în 1953.)

6. Vatican - Lilian Zamfiroiu (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (din 2012). A ocupat, din 2016 până în 2021, funcția de ambasador la Luxemburg. În Centrala MAE a fost director general la Direcția Comunicare și Imaginea României (2001-2003), director general la Direcția Diplomație Publică (2003-2004), director general la Direcția Generală politici Publice (2004-2005), șef serviciu la Oficiul Diplomație Publică (2005-2006), director la Direcția Diplomație Publică (2006), la delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO - Paris (2006-2013), președinte al Institutului Cultural Român (2013-2015). Cunoaște limbile franceză, italiană, engleză. Născut în 1963.)

7. Regatul Norvegiei - Marius Cristian Bădescu (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și este, în prezent, reprezentant cu însărcinări speciale pentru securitate energetică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A deținut, în Centrala MAE, mai multe funcții de conducere: reprezentant cu însărcinări speciale pentru pregătirea Președinției României a Consiliului UE (2017 – 2019), secretar de stat pentru afaceri europene (2016 – 2017), director al Direcției Politici UE (2005-2009). În Serviciul Exterior și-a desfășurat activitatea în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Bruxelles UE (2010-2016), în calitate de Reprezentant Permanent adjunct, anterior activând în cadrul Misiunii Permanente a României de la Geneva (2001-2005). Cunoaște limbile franceză și engleză. Născut în 1969. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

8. Marele Ducat al Luxemburgului - Alexandrina-Livia Rusu (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar. Lucrează, în prezent, la Misiunea Permanentă a României la Viena (din 2017), a activat și în cadrul Misiunii Permanente de la New York (1999-2003), a fost director la Direcția Relații Externe UE (2003-2007), a mai activat la Ambasada României la Roma (2007-2012), la Consulatul General de la Milano (2012-2013), la Reprezentanța Permanentă de la Strasbourg (2015-2017), unde, în perioada 2015-2016 a fost însărcinat cu afaceri a.i.. Cunoaște limbile engleză, spaniolă, franceză, italiană. Născută în 1973. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

9. Irlanda - Laurențiu-Mihai Ștefan (Ocupă, din 2015, funcția de consilier prezidențial pentru politică internă. Anterior, în intervalul 2004-2015, a fost specialist în probleme politice al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București. A condus Societatea Română de Științe Politice între 2000-2005. A fost cercetător în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române (1995-1999), înainte de a deveni asistent, apoi lector al Facultății de Științe Politice a Universității din București (1999-2004). Ocupă, din 2004, funcția de cadru didactic asociat al acestei Facultății de Științe Politice a Universității din București. Începând din anul 2017, este cercetător științific în cadrul Centrului pentru Politici Publice de la Universitatea de Vest din Timișoara. Cunoaște limbile engleză, franceză, germană. Născut în 1967. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

10. Republica Azerbaidjan - Vasile Soare (Diplomat de carieră. Are gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și a ocupat, în perioada 2014 – 2020, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Federația Rusă. Anterior, în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, a ocupat funcția de director al Direcției Europa de Est și Asia Centrală (2008 - 2013), director al Direcției Europa Lărgită, director, respectiv director adjunct al Direcției Răsăritene (spațiul CSI). În perioada 2001 – 2008 a fost ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, acreditat și în Republica Kârgâză și Tadjikistan (din 2003). Cunoaște limbile rusă, mongolă și engleză. Născut în 1971.)

11. Japonia - Ovidiu Dranga (Diplomat de carieră. Deține, din 2006, gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar și a ocupat, din 2013 până în 2021, funcția de ambasador la Ambasada României la Varșovia. Anterior, a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (2012), secretar de stat pentru relația cu Parlamentul și diplomație publică (2012) și, din ianuarie până în iunie 2013, secretar de stat pentru afaceri globale. A deținut, în perioada 2005–2007, poziția de director general - director politic, iar anterior a fost director la Direcția NATO/Probleme Strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În perioada 2001–2005, a fost detașat în cadrul Departamentului pentru Politica de apărare și Integrare Euro-atlantică al Ministerului Apărării Naționale, unde a exercitat funcția de director general, locțiitor al secretarului de stat (2001 - 2003). În perioada 2008-2012, a fost ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Belgiei. Cunoaște limbile engleză, italiană, franceză. Născut în 1966.)

12. Republica Algeriană Democratică - Gruia Otiliu Jacotă (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru consilier și activează, în prezent, în cadrul Biroul Politici pentru Vecinătatea Estică din Centrala Ministerului Afacerilor Externe. Anterior, a fost director al Direcției Asia Pacific (2008-2009) și director general al Direcției Generale de Cooperare Parlamentară Externă din cadrul Senatului României (2017-2020). În perioada 2013-2017, a fost ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al României la Bangkok, iar în perioada 2011-2013, însărcinat cu afaceri a.i. la Ambasada României la Bangkok. Cunoaște limbile engleză, franceză, germană, arabă. Născut în 1972.)

13. Regatul Haşemit al Iordaniei - George Cristian Maior (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ambasador. A fost, din 2025 până în 2021, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii. Anterior a fost însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin (1997-1999). Între 2000 și 2004 a fost secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euro-atlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În noiembrie 2004, a fost ales senator în Parlamentul României. A ocupat funcția de director al Serviciului Român de Informații în perioada 2006-2015. Cunoaște limba engleză. Născut în 1967.)

14. Irak - Radu Octavian Dobre (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru consilier. A ocupat, în perioada 2016 – 2020, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în India, acreditat și în Republica Maldivelor, Republica Populară Bangladesh și Republica Federală Democratică Nepal, cu reședința la New Delhi. Anterior, a fost însărcinat cu afaceri a.i. la New Delhi (2013-2016) și consul general, șef al Consulatului General al României la Trieste (2008 - 2012). A mai activat în cadrul Ambasadei României la Atena (ianuarie - iunie 2003) și Misiunii Permanente a României la Bruxelles-UE (2004-2006). În Centrala MAE, a fost director general adjunct la Direcția Generală Afaceri Consulare (2006-2007) și șef al serviciului Centrului Operativ pentru Situații de Urgențe și Crize (2007-2008). Cunoaște limbile engleză, franceză și italiană. Născut în 1970.)

15. Statul Kuwait - Mugurel-Ioan Stănescu (Diplomat de carieră. Deține, din 2018, gradul diplomatic de ministru consilier și activează, în prezent, în cadrul Ambasadei României la Tokyo. În perioada 2016-2018, a fost consul general al României la Toronto. În Serviciul Exterior a mai fost în misiune la Ambasada de la Dublin (1997-1998), la Ambasada de la Washington (1999-2003), Ambasada de la Ottawa (2005-2010) și la Consulatul General de la Montreal (2012-2016, 2019-2020). În Centrala MAE, a activat în cadrul Departamentului Consular, Direcției Parteneriate-Proiecte Economice Strategice, Direcției America de Nord și Canada, Direcției Organizații Economice Internaționale. Cunoaște limbile engleză și franceză. Născut în 1969. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

16. Republica Kenya - Dragoș Viorel Radu Țigău (Diplomat de carieră. Deține gradul de ministru plenipotențiar. A fost șef al Consulatului României de la Castellon, în perioada 2014-2019. A efectuat misiuni la Consulatul General al României de la Gyula, unde a îndeplinit funcția de gerant interimar, la Ambasada României de la Budapesta, în calitate de șef secție politică, la Consulatul General de la Montreal, Ambasada României de la Ottawa, îndeplinind rolurile de prim-colaborator și însărcinat cu afaceri a.i. (iulie 2002 – martie 2003), precum și la Ambasada României de la Londra. În Centrala MAE a lucrat la Direcția OSCE, Riscuri Asimetrice și Neproliferare, șef serviciu Direcția NATO, Direcția America de Nord, în cadrul căreia a îndeplinit funcția de director-adjunct. Cunoaște limbile engleză, franceză, spaniolă, germană și maghiară. Născut în 1967. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

17. Republica Cuba - Theodora Magdalena Mircea (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și este, în prezent, șef al Biroului de Informare MAE. În Serviciul Exterior a fost purtător de cuvânt al Reprezentanței Permanente a României la UE de la Bruxelles, ulterior devenind director și director general al Departamentului de Comunicare și Purtător de cuvânt al MAE (2008-2015). Între 2017- 2020 a ocupat funcția de coordonator al Serviciului de Comunicare și Promovare a primei Președinții a României la Consiliul UE (ianuarie-iunie 2019). Cunoaște limbile franceză, engleză, italiană, spaniolă. Născută în 1976. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

18. Africa de Sud - Monica Cecilia-Sitaru (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar și ocupă, în prezent, funcția de director al Direcției Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În perioada 2011-2015 a fost prim-colaborator la Ambasada României la Ankara. Între 2004 și 2005 și-a desfășurat activitatea în calitate de diplomat în cadrul Ambasadei României la Chișinău, iar între 2005-2008 a fost prim-colaborator în cadrul acestei ambasade. În Centrala MAE, a mai deținut, între aprilie și decembrie 2008, funcția de director adjunct la Direcția Cooperare cu Republica Moldova. Între 2018 și 2019, a activat în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Cunoaște limbile engleză, franceză și rusă. Născută în 1967. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

19. Republica Chile - Floricel Paul Mocanu (În Centrala Ministerului Afacerilor Externe a activat în cadrul Direcției relații interinstituționale (2009 - 2011) și a fost director al Cabinetului ministrului (mai – octombrie 2009). Este doctor în istorie și a lucrat în domeniul relațiilor internaționale în cadrul departamentului de specialitate al Senatului României. Cunoaște limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbo-croată și rusă. Este născut în 1961. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

20. Republica Federativă a Braziliei - Monica-Mihaela Știrbu (A ocupat, din 2016 până în 2021, poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Chile. Anterior, a fost Consul General al României la Sevilla (2007-2012), respectiv Consul General al României la Bilbao (2012-2014). În Centrala MAE și-a desfășurat activitatea, între 2014 și 2016, în cadrul Centrului de Pregătire și Instruire Consulară, predând cursuri de specializare în domeniul consular al personalului diplomatic, consular și tehnico-administrativ din cadrul MAE. Cunoaște limbile engleză, franceză și spaniolă. Născută în 1956.)

21. Republica Filipine – Răduța-Dana Matache (Diplomat de carieră. Este în prezent ministru-plenipotențiar în cadrul Direcției ONU, instituții specializate și francofonie. A fost ambasadorul României în Suedia în perioada 2009-2015, iar în perioada 2008-2009 a fost secretar de stat pentru afaceri europene în cadrul MAE. A mai ocupat funcția de director al Direcției NATO (2001-2002), director al Direcției Analiză și Planificare Politică (2000-2001). În Serviciul Exterior, a fost însărcinat cu afaceri a.i. (2006 - 2007) și respectiv prim-colaborator (2004 - 2006) în cadrul Ambasadei României în Regatul Unit și a activat în cadrul Ambasadei României la Washington. Cunoaște limbile engleză, franceză, suedeză și spaniolă. Născută în 1963.)

22. Republica Tunisiană - Elena Șerbănescu (Diplomat de carieră. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar, din 2011. Este director al Direcției Juridic, Legislativ și Contencios din cadrul centralei MAE (din 2012). A lucrat în cadrul Centralei MAE și la direcția Resurse Umane (1996-2001), fiind Directorul acesteia în perioada 2000-2001. Cunoaște limbile franceză și engleză. Născută în 1959. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

23. Republica Coreea - Cezar Armeanu (A ocupat, din 2017 până în 2021, funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, Tadjikistan și Republica Kârgâză. Anterior, a fost secretar general în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (2016 - 2017) și atașat economic în cadrul Ambasadei României în Norvegia (2009 – 2016). A mai ocupat funcțiile de secretar general, respectiv secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (2002 – 2009), director în cadrul Ministerului Turismului (2000 – 2002), Președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Dobrogea (1999 – 2000) și a condus Bursa Maritimă și de Mărfuri Constanța (1994 – 1999). Cunoaște limbile engleză, norvegiană, germană. Născut în 1958.)

24. Kazahstan - Mădălina Lupu (Diplomat de carieră. Are gradul de ministru-consilier. Este, în prezent, directorul adjunct al Direcției Europa de Est și Asia Centrală (din 2015). Între 2011 și 2015 a activat la Ambasada României la Moscova, iar în perioada iulie 2012 – octombrie 2015 a fost adjunct al șefului de misiune la Moscova. În Centrala MAE a mai ocupat poziții în cadrul Direcției Răsăritene și Direcției Conjuncturi Economice Internaționale. Cunoaște limbile engleză și rusă. Născută în 1978. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

25. Republica Estonia - Călin Stoica (Diplomat de carieră. Are gradul de ministru plenipotențiar și, în prezent, este reprezentantul COPS (Comitetul Politic și de Securitate) la R.P. Bruxelles UE (din 2017) și a mai activat în cadrul M.P. Viena (2000-2001) și Ambasada României la Beijing (1994-1998). A fost detașat la Cancelaria Primului-Ministru (2016-2017), a mai fost director la Direcția OSCE, Riscuri Asimetrice și Neproliferare (aprilie-august 2017), director la Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie al MAE (2015-2016), director general la Direcția Generală Afaceri Strategice (2008-2010) și director adjunct la Direcția OSCE (1999-2000). În perioada 2010-2015 a lucrat în cadrul Secretariatului Internațional al NATO. Cunoaște limba engleză. Născut în 1963. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

26. Statele Unite ale Americii - Dan-Andrei Muraru (Ocupă, din 2014, funcția de consilier prezidențial, Șef al Departamentului Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă. În perioada 2012 – 2014 a fost Președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). A fost consilier al directorului general al Arhivelor Naționale ale României, București (2007-2009), consilier în cadrul Cancelariei prim-ministrului României (2006–2007), consilier relații externe în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București – Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană (2005-2006). Este, din 2019, lector universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, București – Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană și cercetător în cadrul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, București. A beneficiat de numeroase burse de cercetare și a autorat și colaborat la un număr ridicat de studii și publicații. Cunoaște limbile engleză și franceză. Născut în 1982. Nu a mai ocupat funcția de ambasador.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel