Data publicării:
George Maior, despre presupusa șantajare a lui Băsescu
Directorul SRI, George Maior, a vorbit despre presupusa șantajare a fratelui președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu.
George Maior a fost întrebat dacă SRI știa că Mircea Băsescu ar fi fost șantajat într-un caz în care este vehiculat numele lui Bercea Mondial. Directorul SRI, George Maior, a declarat că nu comentează "cazuri individuale", care "sunt în justiţie în acest moment".
Directorul SRI a participat, miercuri, la şedinţa Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI. Întrebat fiind despre fratele președintelui Traian Băsescu și presupusul șantaj, George Maior a spus: "Nu comentez cazuri individuale, care sunt în justiţie în acest moment".
VEZI și: Reacția PREȘEDINȚIEI cu privire la acuzațiile aduse lui MIRCEA BĂSESCU
Ginerele lui Bercea Mondial, acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la sfârşitul lunii mai, de Tribunalul Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News