Data publicării:

Mai mulţi miniştri de externe din UE susţin începerea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Miniştrii de externe ai unor state membre ale Uniunii Europene au susţinut vineri începerea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, transmite DPA.

"Creed că UE trebuie să fie interesată de această regiune", a declarat şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, la Helsinki, cu ocazia unor discuţii cu omologii săi din UE şi din Balcanii de Vest. El a adăugat că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze pentru a împiedica extinderea influenţei altor actori "care nu împărtăşesc neapărat valorile noastre" - o probabilă aluzie la Rusia şi China, comentează DPA.

Statele membre ale Uniunii au amânat în iulie decizia privind începerea tratativelor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, în ciuda evaluării Comisiei Europene privind îndeplinirea cerinţelor şi a avertismentului că este în joc credibilitatea UE. În momentul respectiv, Germania nu s-a arătat dispusă să dea undă verde negocierilor, iar alte state europene, în special Franţa şi Olanda, şi-au exprimat rezerve, iar în cele din urmă problema a fost amânată până în octombrie.

Preocupările vizează în special Albania, în timp ce există un consens general că Macedonia de Nord trebuie recompensată pentru reglementarea, anul trecut, a disputei cu Grecia privind denumirea fostei republici iugoslave, arată DPA.

Vineri, Maas a afirmat că nu vede de ce candidaturile celor două ţări la UE ar trebui luate în considerare separat, aşa cum s-a sugerat.

După discuţiile de la Helsinki, coordonatoarea politicii externe a UE, Federica Mogherini, a declarat că statele membre au dat dovadă de "un sprijin, o hotărâre şi o conştientizare şi mai puternice" privind necesitatea coerenţei următoarelor etape ale procesului de extindere a Uniunii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel