Data actualizării:
Data publicării:

MAI aruncă bomba! 2.500 de civili pot deveni polițiști. Revoltă pe Facebook

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul de Interne a anunțat că ”începând cu 15 februarie a.c., vor fi inițiate procedurile de încadrare din sursă externă pentru un număr de 2.500 de posturi destinate structurilor operative”, ceea ce a produs revoltă pe Facebook. 

Cu alte cuvinte, ”recrutare din surse externe” înseamnă că un civil poate ajunge în cadrul structurilor operative dacă îndeplinește anumite condiții și depunde un dosar.

”Ședință de evaluare a activității MAI, decembrie 2015 - ianuarie 2016

Efectivele MAI primesc întăriri / Și tu poți să fii colegul nostru!

O prioritate a ministrului afacerilor interne este reducerea deficitul de personal la nivelul structurilor MAI. Astfel, o primă etapă este organizarea concursurilor pentru un număr de 1.000 de agenți de poliție care vor avea ocazia să treacă în corpul ofițerilor, bineînțeles, după promovarea examenului.

Începând cu 15 februarie a.c., vor fi inițiate procedurile de încadrare din sursă externă pentru un număr de 2.500 de posturi destinate structurilor operative! Succes tuturor!”, se arată într-un anunț postat de MAI, pe Facebook.

Faptul că MAI face angajări din rândul civililor a stârnit revoltă pe Facebook, în rândul studenților la școlile de Poliție, dar și al civililor care consideră că vor ajunge în strucuturi operative oameni cu ”Pile, Cunoștințe și Relații”.

”O solutie ideala...in numele elevilor de politie va multumesc..noi tragem 2 ani sa ajungem politisti iar unii vin si-n 3 luni..gata”, a scris un student al Școlii de Poliție din Câmpina.

”Deci pierdem 1000 de agenti instruiti si primim 2500 de civili care cel mai probalil vor provenii din P.C.R”, a scris un cetățean

”Asa ati facut si in 2005, 2007 si drept urmare promotia 2009 a stat 6 luni in vacanta pe 40 de lei si promotia 2011 un an. FELICITARI!!!”, este un alt comentariu primit de MAI.

Ministerul Internelor susține că prin această măsură vrea acoperirea deficitului de personal care se va accentua odată cu ieșirile la pensie.

”Promoțiile 2016 ale școlilor MAI, reprezentând aproximativ 1.500 de absolvenți, agenți și ofițeri, vor fi încadrate la termen, fără întârzieri. De asemenea, luna aceasta vor începe concursurile pentru trecerea în corpul ofițerilor a 1.000 de agenți de poliție.

Cele peste 2.000 de posturi din sursă externă sunt destinate încadrării de agenți și subofițeri pentru structurile operative ale ministerului.

Această măsură a încadrării din sursă externă este una de excepție, necesară pentru acoperirea deficitului de personal din MAI care s-ar putea accentua prin ieșirile la pensie ca urmare a intrării în vigoare de la 1 ianuarie 2016 a Legii pensiilor militare”, precizează MAI.

Deficit de 10.000 de oameni. Posibilă soluție: reangajarea celor dați afară în 2011

Dumitru Coarnă, vicepreședinte SNPPC, a declarat în exclusivitate pentru DC NEWS că sindicatul a făcut două propuneri MAI, cu care însă Ministerul nu este de acord.

”Avem un deficit structural foarte mare, de 5000 de funcții. Iar școlile nu au capacitatea să producă într-un timp relativ scurt atât personal. ”școlile au funcționat la jumătate din capacitate până acum. Abia din 2016 funcționează la capacitate maximă. Și atunci există această variantă a surselor externe.

Noi venim cu o soluție. Să ne îndreptăm către cei disponibilizați în 2011. Aceștia nu au fost dați afară din vina lor. Am propus (Ministerului de Interne -n.r) să se orienteze pe jandarmii, pompierii, polițiștii disponibilizați în 2011 pentru că așa mi se pare moral, după care, putem merge și pe surse de angajare externă. Am vorbit și la nivelul guvernului să reintegrăm măcar 500 de oameni dintre cei scoși din sistem. Aceștia au experiența necesară pentru a-și îndeplini sarcinile.

Noi am oferit altă varinată Ministerului. Scăderea duratei școlii la 3 luni sau 6 luni, timp de doi ani. Așa putem produce de patru ori mai mullți polițiști. Pe asta milităm. Am înțeles, pe surse neoficiale, că Ministerul nu este de acord cu propunerile noastre.

Avem un deficit, la momentul actual de 5000-6000 și ar putea crește la 10.000 pe parcursul anului 2016”, ne-a spus Coarnă

Ce sunt structurile operative

Structurile operative sunt cele care lucrează în mod clar cu contravenția și infracțiunea: ordine publică, judiciar, poliție economică, rutier etc. Operativul este cel care lucrează direct cu cetățeanul, pe constatare de infrcațiuni, contravenție, siguranță și ordine publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel