Data publicării:
Update: 20 de copii români blocați în Dubai din cauza inundațiilor. Ministra MAE spune că s-ar putea întoarce mâine
În continuarea informațiilor cu privire la situația cetățenilor români afectați de fenomenele meteorologice extreme din Emiratele Arabe Unite, Ministerul Afacerilor Externe informează că reprezentanții Consulatului General al României la Dubai sunt în legătură permanentă cu cetățenii români care au semnalat dificultăți în reprogramarea zborurilor de pe aeroportul din Dubai.
„În contextul inundațiilor masive care s-au întâmplat în Dubai, atât ambasada noastră de la Abu Dhabi cât și autoritățile din România au fost în contact cu cetățenii români care s-au aflat în situații dificile. Inițial a fost vorba de 2 grupuri de cetățeni români. Pot spune că deja un grup a fost adus de către o companie de turism prin contactul cu colegii noștri de la Consulatul General.
Un al doilea grup de cetățeni români se află în Dubai, dar sunt în legătură cu colegii mei, cât și cu o companie aeriană și sperăm că în curând zborurile vor fi reluate astfel încât să fie repartizați acasă. Aseară am fost sesizați despre situația unui grup de 20 de copii cu 2 profesori aflați într-o situație mai delicată pentru că nu au mai găsit locuri de cazare la hotel și, cu sprijinul Consulatului General al României, au fost aduși în Abu Dhabi. Cu sprijinul domnului prim-ministru vor fi preluați mâine cu aeronava care se va întoarce la București”, a spus ministra MAE, Luminița-Teodora Odobescu.
„Românii care au ajuns în țară s-au plâns că au rămas 40 de ore în aeroport, că nimeni nu le-a dat o apă plată. Nimeni nu le-a oferit sprijin nici de la consulat, nici din partea companiei aeriene”, a spus unul dintre jurnaliști, la care ministra a răspuns:
„Deci a fost foarte dificil de ajuns. Colegii noștri de la Consulat au încercat de mai multe ori să ajungă, dar nu au putut s-o facă. Dacă ați văzut imaginile, efectiv apa a fost peste mașini; am luat legătura cu compania de turism, cât și cu aeroportul, solicitând sprijin la acesta. Practic, am fost foarte dependenți de condițiile meteo.
Cei 20 de copii au fost din Sibiu în Dubai la un festival de muzică. Sunt copii de toate vârstele. Evident, ne bucurăm că am găsit această soluție; sunt bine, sunt sănătoși. Cum am spus, cu sprijinul domnului prim-ministru, practic se vor întoarce mâine în România, iar după îi vom sprijini să ajungă acasă”, a încheiat ministra.
Știrea inițială...
Unul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai, a revenit în țară, prin intermediul unei curse care a operat din Abu Dhabi. Compania aeriană a asigurat deplasarea cetățenilor români din Dubai la Abu Dhabi.
Cel de-al doilea grup de cetățeni români a fost sprijinit de catre agenția de turism în vederea cazării până la identificarea unei soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene, după reluarea acestora.
De asemenea, un al treilea grup de cetățeni români care a solicitat sprijin consular Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea acestora pe teritoriul României.
De asemenea, reprezentanții Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenție situațiile individuale ale cetățenilor români aflați în aeroportul Dubai și intervin în continuare pentru identificarea de soluții pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistență cetățenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României.
Potrivit informațiilor puse la dispoziție de reprezentanții aeroportului și ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate parcursul acestei zile.
MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a acorda atenție și de a respecta instrucțiunile autorităților emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situația cu caracter excepțional existentă pe plan local. Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaționalizarea pistelor Aeroportului Internațional Dubai.
Consulatul General al României la Dubai menține dialogul cu autoritățile emirateze și cu cetățenii români, acordând asistență consulară, conform competențelor.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: +971 50 937 4516.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News