Data publicării:

MAE, la 9 ani de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia: Reiterăm poziţia fermă de condamnare şi nerecunoaştere a acestui act

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
MAE, la 9 ani de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia: Reiterăm poziţia fermă de condamnare şi nerecunoaştere a acestui act / Foto: Pixabay, de Дмитрий Осипенко
MAE, la 9 ani de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia: Reiterăm poziţia fermă de condamnare şi nerecunoaştere a acestui act / Foto: Pixabay, de Дмитрий Осипенко

Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis un mesaj la 9 ani de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, marcați la 18 martie.

MAE reiterează nerecunoașterea anexării Republicii Autonome Crimeea și orașului Sevastopol de către Federația Rusă.

"La nouă ani de la anexarea ilegală de către Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea și a orașului Sevastopol, marcați la 18 martie, Ministerul Afacerilor Externe al României reiterează poziția fermă de condamnare și nerecunoaștere a acestui act, ce reprezintă o violare flagrantă a principiilor de drept internațional, precum și a documentelor multilaterale la care Rusia este parte, inclusiv a Cartei Organizației Națiunilor Unite și a Actului Final de la Helsinki.

România condamnă utilizarea de către forțele armate ruse a teritoriului peninsulei Crimeea în contextul războiului de agresiune ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă, la 24 februarie 2022, împotriva Ucrainei.

VEZI ȘI: Cum va sărbători Rusia anexarea Crimeei în acest an

MAE: România nu recunoaște nici anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor din estul Ucrainei



România reafirmă, totodată, că nu recunoaște nici anexarea ilegală de către Federația Rusă a regiunilor din estul Ucrainei (Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie), care rămân parte inalienabilă a teritoriului național al Ucrainei, în conformitate cu dreptul internațional.

Sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internațional, rămâne pe mai departe principiul de bază pe care se fundamentează eforturile cuprinzătoare ale României în susținerea Ucrainei și poporului ucrainean, victime ale agresiunii ruse", transmite MAE într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel