Data publicării:

MAE, despre românii de pe Diamond Princess - ULTIMĂ ORĂ

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Nouă membri de origine română ai echipajului de pe nava Diamond Princess se află în carantină, iar starea de sănătate a celor doi confirmați cu infecție cu coronavirus este bună, anunță MAE. 

„În continuarea informațiilor referitoare la situația cetățenilor români aflați la bordul navei Diamond Princess și în conformitate cu informațiile transmise de Ambasada României la Tokyo, MAE precizează că cei șapte cetățeni români, membri ai echipajului, transferați în cursul săptămânii trecute la o facilitate din localitatea Wako, prefectura Saitama, se află în continuare în carantină. La data de 1 martie 2020, au fost transferați în aceeași facilitate și ceilalți doi cetățeni români, membri ai echipajului, care rămăseseră inițial pe vas, urmând să fie supuși unei perioade suplimentare de carantină de 14 zile", precizează MAE.

Cu privire la cei doi cetățeni români infectați spitalizați în Japonia în urma testării pozitive cu COVID-19, MAE precizează că starea lor de sănătate este în continuare bună.

Ambasada României la Tokyo menține legătura cu autoritățile locale competente și cetățenii români afectați, acordând asistență consulară în limita competențelor legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel