MAE, demersuri în privința româncelor abuzate în Italia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a iniţiat demersuri pe lângă autorităţile italiene privind situaţia semnalată în presă referitoare la românce care ar fi fost abuzate la locul de muncă în Italia.
MAE arată că are în atenţie situaţia iar Consulatul României la Catania a contactat atât Procuratura din cadrul Tribunalului din Ragusa, cât şi Comandamentul Carabinierilor din Monreale - Provincia Palermo pentru informaţii suplimentare.
De asemenea, comandantul Carabinierilor din Monreale a precizat faptul că, "în declaraţia dată unei publicaţii, nu s-a referit la persoane de naţionalitate română".
Consulatul României la Catania urmează să se întâlnească cu prefectul din Ragusa în cursul acestei săptămâni.
"Subliniem faptul că, până în acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea unor cetăţeni români afectaţi de aceste incidente", arată MAE.
MAE, prin reprezentanţele diplomatice şi consulare acreditate pe teritoriul Republicii Italiene, Ambasada României la Roma şi Consulatul de la Catania, îşi reafirmă disponibilitatea permanentă de a acţiona imediat, conform competenţelor, pe linia acordării asistenţei şi protecţiei consulare.
MAE reiterează rolul extrem de util al mecanismului de înregistrare voluntară la misiunile diplomatice şi oficiile consulare din străinătate, cu ajutorul căruia românii îşi pot anunţa prezenţa în regiune, în vederea primirii asistenţei necesare în situaţii de urgenţă.
"În strictă concordanţă cu prevederile convenţiilor internaţionale în materia exercitării competenţelor consulare, Ministerul Afacerilor Externe al României, prin Ambasada României la Roma şi Consulatul României la Catania, foloseşte în continuare toate mecanismele de cooperare cu autorităţile italiene competente, în scopul adoptării măsurilor imediate de verificare şi investigare a sesizărilor primite", subliniază MAE.
MAE aminteşte că are în derulare, împreună cu Ambasada României în Italia şi Ministerul Muncii, campanii de informare pentru cetăţenii care doresc să muncească în străinătate.
"Spre exemplu, prin Biroul Ataşatului pentru probleme de muncă, a fost realizat Ghidul lucrătorului român în Italia", indică sursa citată, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News