Data actualizării:
Data publicării:

MAE, APEL la cetățeni. Linie telefonică suplimentară pentru DIASPORA

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Ministerul Afacerilor Externe face apel la cetățeni și a transmis informații și recomandări privind acordarea de asistență cetățenilor români din străinătate în contextul COVID-19.

Evoluția epidemiei cu COVID-19 la nivel global reprezintă o provocare fără precedent pentru toate statele afectate. De la începutul acestei crize, Ministerul Afacerilor Externe a acționat atât în sensul contribuției la eforturile comune de limitare a răspândirii acestei epidemii, cât și în sensul protejării cetățenilor români din străinătate.

"Având în vedere prioritatea constantă a MAE pentru cetățenii români din străinătate, mai ales în contextul actual, în perioada imediat următoare, MAE va continua în mod susținut aceste eforturi, în limitele posibilităților reale de acțiune în teren și a competențelor sale. MAE atrage atenția asupra faptului că, pe măsură ce autoritățile tot mai multor state înăspresc măsurile restrictive de tranzit transfrontalier, capacitatea de acțiune a MAE se reduce în consecință, acestea afectând în mod substanțial posibilitățile de identificare a unor soluții reale pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români din străinătate", se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Citește și: COVID-19 România. Nelu Tătaru, prima reacție după noul bilanț

Linie telefonică suplimentară pentru românii din diaspora

Totodată, începând de astăzi, 17 martie, MAE a alocat o linie telefonică suplimentară ce poate fi apelată de către cetățenii români din străinătate care se confruntă cu situații dificile, în vederea identificării de soluții pentru revenirea în țară.

Această linie telefonică vine în completarea numerelor disponibile pentru fiecare misiune diplomatică sau oficiu consular și care sunt disponibile pe pagina de internet a MAE - www.mae.ro/romanian-missions.

Recomandările MAE

Astfel, MAE recomandă cetățenilor români să contacteze misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul în care se află sau numărul de telefon 00 40 21 431 20 59 pentru notificarea prezenței în statele în care se află la acest moment și comunicarea datelor de contact. Aceste elemente vor permite MAE o mai bună evaluare a situațiilor problematice la acest moment și identificarea de soluții punctuale, împreună cu alte state.

În context, MAE precizează că, până în prezent, au fost realizate multiple demersuri pentru facilitarea revenirii în țară a unor cetățeni români care se aflau în străinătate, fie ca turiști, fie în tranzit, fie în situații de urgență medicală și care au fost afectați în mod direct de măsurile adoptate de către statele în care se aflau, statele de tranzit sau de măsura adoptată de autoritățile române privind suspendarea zborurilor înspre și dinspre Italia.

Citește și: Cercetători de la UB, schema COVID-19 în România. Ce au descoperit

Mai mulți cetățeni români au revenit în siguranță în România

Astfel, prin aceste demersuri și în cooperare cu alte state, de la începutul lunii martie, mai mulți cetățeni români au revenit în siguranță în România:

- 14 studenți români care se aflau în Cehia în cadrul unui program de schimb de experiență au revenit la București la data de 13 martie.

- 17 cetățeni români aflați în Italia în momentul adoptării de către Guvernul Italian a măsurii carantinei asupra întregului teritoriu al Italiei și suspendarea zborurilor de către autoritățile române înspre și dinspre Italia au revenit în țară pe 13 și 14 martie.

- 22 de cetățeni români aflați în Maroc au revenit în țară în perioada 13-16 martie.

- 16 cetățeni români aflați pe vasul de croazieră Costa Magica și care au revenit în țară în data de 15 martie.

- în aceeași zi, alți 2 cetățeni români care se aflau în Mongolia au revenit în țară.

- 50 de cetățeni români care se aflau pe vasul de croazieră Costa Fortuna acostat în Singapore au revenit în țară la 11, respectiv 16 martie.

- 16 cetățeni români care se aflau pe vasul de croazieră Grand Princess în SUA au revenit în țară pe 12, respectiv 16 martie.

Citește și: COVID-19. WhatsApp, creștere URIAȘĂ în Italia

Evitarea călătoriilor

MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind evitarea călătoriilor care nu sunt esențiale și recomandarea ca turiștii sau cetățenii români aflați temporar în străinătate să revină de urgență în țară.

De asemenea, din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, la nivelul MAE funcționează o celulă de criză care lucrează permanent și coordonează eforturile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României pentru identificarea de soluții optime pentru diferitele categorii de cetățeni români care se află încă în străinătate, fără o posibilitate reală de a-și continua șederea în acele state.

MAE, apel la cetățenii români

Tot din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, urmare coordonării cu ministrul afacerilor externe ceh Tomas Petricek, cu care a avut o discuție telefonică, Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles a făcut demersuri în cursul zilei de ieri pentru un demers coordonat la nivel UE în vederea repatrierii turiștilor cetățeni europeni aflați în state din afara Europei.

MAE face apel la cetățenii români de a da dovadă de înțelegere și responsabilitate și de a evalua în mod responsabil oportunitatea călătoriilor în străinătate în acest moment. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară. Totodată, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliu sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel