Mădălin Voicu, moment fabulos: Da' cu dumneavoastră ce e aici?
Politician, violinist şi dirijor, fiul prinţului viorii, cu rădăcini nobile, nonconformistul Mădălin Voicu recunoaşte că a făcut o mulţime de năzbâtii la viaţa lui.
Invitat alături de mama sa, Madeleine Voicu, descendentă a familiei Cantacuzino, în emisiunea Oanei Turcu, difuzată sâmbătă seara, de la ora 21:45, la Antena Stars, Mădălin Voicu va face deliciul telespectatorilor cu mărturisiri de senzaţie din adolescenţa sa.
"Fiind ai mei plecaţi vreo 4-5 luni din ţară, am rămas fără bani. Şi m-am gândit eu, vând un pulover, vând o cămaşă, până am ajuns să vând toată garderoba alor mei. Şi pantofii! Ţin minte că îmi rămăsese un singur pantof, de lac, că nu i-am găsit perechea", povesteşte amuzat Mădălin.
Printre hohote de râs, artistul va mărturisi că le-a dat emoţii şi cu alte ocazii: "Am venit într-o zi cu o domnişoară, când ei erau plecaţi, şi am intrat la ei în dormitor. Domnişoara s-a dus la baie, doar că ei venind, eu m-am mutat la mine în cameră, care este în cealaltă aripă a casei. Tata stătea în pat, mama se plimba prin casă, când a văzut-o pe domnişoara goală prin casă şi i-a zis: "Da' cu dumneavoastră ce e aici?".
Cum s-a încheiat întregul episod, dar şi cum au reacţionat părinţii săi când şi-au descoperit dulapurile goale, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediţie a emisiunii "Refresh by Oana Turcu", sâmbătă, de la 21:45, la Antena Stars.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News