”Consiliul de Securitate tocmai a adoptat în unanimitate o rezoluţie care cere o încetare a focului de 30 de zile în Siria”, aminteşte preşedinţia Franţei, calificând documentul Naţiunilor Unite ca o ”primă etapă indispensabilă”.
Sursa menţionată a anunţat totodată că, duminică, Merkel şi Macron vor discuta cu Putin despre ”implementarea acestei rezoluţii şi despre foaia de parcurs în plan politic necesară pentru instaurarea unei păci durabile în Siria".
”Extrem de vigilenți”
"Vom fi în următoarele ore şi zile extrem de vigilenţi în privinţa aplicării sale concrete", arată comunicatul, care afirmă că armistiţiul trebuie să fie respectat iar convoaiele umanitare trebuie să poată ajunge imediat în localităţile cele mai afectate de violenţe şi lipsuri. "Evacuările medicale de urgenţă trebuie să fie demarate fără obstacole", adaugă textul menţionat.
Comunicatul, care denunţă "bombardamentele nediscriminatorii ale regimului sirian", subliniază că "necesităţile pe teren sunt imense, în special în regiunea Ghouta la est de Damasc".
"Toate ţările în cauză trebuie să acţioneze pentru deplina punere în practică în zilele următoare a angajamentelor asumate, începând cu ţările garante de la Astana, Rusia, Turcia şi Iran", notează de asemenea Palatul Elysee.
Arministițiu fără întârziere
AFP aminteşte că textul ONU se limitează să "ceară" un armistiţiu "fără întârziere", cu obiectivul "de a permite livrarea regulată a ajutorului umanitar, a serviciilor şi evacuarea medicală a bolnavilor şi a răniţilor în starea cea mai gravă".
Ostilităţile pot totuşi continua contra grupărilor jihadiste "şi" asociaţilor acestora, lăsând cale liberă interpretărilor, mai remarcă AFP.
[citeste si]
Peste 500 de civili, dintre care circa o sută de copii, au fost ucişi în şapte zile de lovituri ale regimului sirian asupra fiefului rebel din Ghouta de Est.
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat sâmbătă în unanimitate o rezoluţie care cere o încetare a focului în Siria pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, pentru a permite acordarea ajutorului umanitar şi evacuările medicale.
Textul aprobat "cere ca toate părţile să înceteze fără întârziere ostilităţile pentru cel puţin 30 de zile consecutiv în Siria, pentru o pauză umanitară durabilă"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan