Macron, discurs transmis lui Merkel
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Președintele francez Emmanuel Macron dă asigurări, în săptămânalul german Der Spiegel, că proiectele sale de relansare a Europei nu vor fi afectate de probabilii viitori parteneri de coaliție ai cancelarului Angela Merkel. El spune că i-a transmis un discurs al său înainte de a-l rosti. 

Atât în cazul Verzilor, cât și al FDP (liberalii germani), o susținere pentru Europa este înscrisă în ADN-ul lor, a subliniat Macron, potrivit traducerii din germană a interviului, ce urmează să fie publicat integral sâmbătă.

După victoria neconcludentă în alegerile parlamentare din 24 septembrie, conservatoarea Angela Merkel nu are altă opțiune decât aceea de a forma o alianță cu ecologiștii și liberalii.

Or, în timp ce Verzii s-au declarat favorabili ideilor Parisului de reformare a Uniunii Europene, liberalii au formulat critici dure, la fel ca o parte dintre membrii blocului conservator format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și aripa sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială (CSU).

Președintele francez s-a pronunțat deja pentru crearea unui buget comun ale zonei euro, ceea ce unii consideră a fi o propunere proastă, în contextul în care însăși Germania se plânge de pericolul mutualizării datoriilor.

Primele discuții între Angela Merkel și potențialii parteneri de guvernare vor avea loc miercuri, 18 octombrie.

În interviul acordat Der Spiegel, Emmanuel Macron revine și asupra relației cu cancelarul german, în opinia sa existând 'această dorință absolută de a ne înțelege reciproc'. De exemplu, el explică faptul că i-a trimis dinainte Angelei Merkel textul discursului său rostit la Universitatea Sorbona la două zile după alegerile legislative din Germania și în care a prezentat propunerile de relansare a Uniunii Europene, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel