Data actualizării:
Data publicării:

Macaulay Culkin, de NERECUNOSCUT. Cum s-au BĂTUT părinții pe averea lui și cum a ÎNVINS MOARTEA. I-a dat peste nas lui Michael Jackson

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Macaulay Culkin, actorul din "Singur acasă" s-a schimbat complet. A împlinit 40 de ani. Iată povestea neștiută a celui mai faimos copil din lume. 

Actorul Macaulay Culkin, personajul principal din celebrul film "Singur acasă", a împlinit 40 de ani, iar de-a lungul timpului a suferit o serie de transformări.

Povestea celebrului actor

S-a născut la 26 august 1980, la New York, fiind al treilea dintre cei şapte copii ai familiei. La vârsta de patru ani, „Mack”, așa cum este poreclit de către apropiaţi, și-a făcut debutul pe scenă, în spectacole de teatru, cum ar fi baletul „Spărgătorul de nuci”, iar la opt ani apare deja în filme precum „Rocket Gibraltar” şi „See You in the Morning”.

La 9 ani, Macaulay Culkin eclipsa deja performanța celor mai mari actori, precum John Candy, iar după asta, în 1990, a fost ales să joace rolul lui Kevin McCallister în „Singur Acasă", dintre 200 de candidați. 

Cariera impresionantă abia acum începea, iar an de an, primea tot mai multe roluri interesante care-l aduceau în prim-plan și-l făceau să fie tot mai apreciat de publicul din întreaga lume. 

În 1991 avea să joace în „My Girl”, în care avea rolul unui băiat alergic la orice, ce stârnea multe controverse. În 1992, a fost lansat „Singur Acasă 2: Pierdut în New York", iar în următorul an „The Good Son”. În 1994, un şir de succese („The Pagemaster”, „Getting Even with Dad” şi „Richie Rich”) i-au adus 8 milioane de dolari în buzunar, onorariu record pentru un actor de vârsta sa.

A început războiul între părinți, pe custodia și averea lui Macaulay Culkin

În 1995, părinţii săi se separă şi încep o luptă prin tribunale pentru custodia şi averea vedetei, iar actorul alege să nu mai apară în filme până la soluţionarea cazului. În aprilie 1997, tatăl are câştig de cauză.

În 1998, Culkin se căsătoreşte cu actriţa Rachel Miner, dar divorţează în 2000 și revine în forță în alte filme celebre.

A revenit la viață deși toată lumea credea că va muri

În ciuda succesului său, actorul american nu a stat departe de droguri și de alcool, motiv pentru care, în septembrie 2004 este arestat în Oklahoma pentru deţinerea a 17,3 grame de marijuana, 16 miligrame de Xanax şi 32 de grame de clonazepam. Este eliberat din puşcărie pe cauţiune, după care este condamnat la un an de detenţie cu suspendare.

După mulți ani în care s-a luptat cu dependența de droguri și alcool, iar presa din SUA se aștepta să moară, la fel ca prietenul lui cel mai bun, Michael Jackson, Macaulay Culkin a revenit la viață.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

In case you missed it, head to my stories for the link to the new @esquire featuring this guy that looks awfully familiar.

O postare distribuită de Macaulay 'Instagram' Culkin (@culkamania) pe

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 

They're multiplying.

O postare distribuită de Macaulay 'Instagram' Culkin (@culkamania) pe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel