RABLA.Mașini electrice, primă dublă de la stat
Ministerul Mediului vrea să crească la 10.000 de euro prima de la stat pentru achiziția de mașini electrice, a declarat ministrul Mediului, Daniel Constantin.
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marţi, la Sibiu, că în acest an va fi dublată prima din programul "Rabla Plus", față de 2016. Astfel, românii care vor să îşi cumpere o maşină electrică vor primi de la stat 10.000 de euro.
"Rabla plus (...) vreau să vă spun că vrem să dublăm prima pentru achiziţia de maşini electrice. Dacă anul trecut au fost 5.000 de euro, anul acesta va fi o primă de 10.000 de euro pentru cei care vor să cumpere automobile electrice", a spus Daniel Constantin.
Ministerul Mediului a lansat, în 2016, două programe ce promovează tehnologiile curate: 'Rabla Plus' şi Programul "Infrastructură de alimentare verde".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News