Data publicării:
Lupte: Maxim Vasilioglo, medaliat cu bronz la turneul preolimpic de la Budapesta
Sportivul român Maxim Vasilioglo a cucerit medalia de bronz în limitele cat. 74 kg, la lupte libere, vineri, în cadrul turneului preolimpic de la Budapesta.
Sportivul român Maxim Vasilioglo a cucerit medalia de bronz în limitele cat. 74 kg, la lupte libere, vineri, în cadrul turneului preolimpic de la Budapesta, însă niciunul dintre reprezentanţii ţării noastre nu s-a apropiat un bilet pentru Jocurile de la Tokyo.
Vasilioglo a câştigat vineri meciul pentru bronz cu Murad Kuramogomedov. La cat. 97 kg, Albert Saritov, care a adus României o medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, a terminat pe locul al cincilea.
Saritov s-a impus în recalificări în faţa maghiarului Milan Andras Korcsog, dar a pierdut meciul pentru bronz cu germanul Erik Sven Thiele.
Andreea Beatrice Ana va evolua în recalificări la cat. 53 kg
În concursul feminin de lupte libere, Andreea Beatrice Ana va evolua în recalificări la cat. 53 kg. Românca a trecut în preliminarii de Zeynep Yetgil (Turcia), în sferturi a pierdut la suedeza Sofia Magdalena Mattsson, astfel că va evolua sâmbătă în recalificări, contra ucrainencei Maria Vinik.
La cat. 57 kg, Kateryna Zhydachevska, sportivă română de origine ucraineană, a pierdut în preliminarii în faţa germancei Laura Mertens. În limitele cat. 62 kg, Kriszta Tunde Incze a trecut în preliminarii de rusoaica Liubov Ovcearova, fostă campioană europeană şi vicecampioană mondială, dar în sferturi a cedat în faţa turcoaicei Elif Jale Yeşilirmak.
Alexandra Nicoleta Anghel a pierdut în preliminariile cat. 68 kg în faţa italiencei Dalma Caneva. La cat. 76 kg, Cătălina Axente a fost învinsă în optimi de bulgăroaica Maria Gherghinova Oriaşkova. România participă cu 13 luptători la turneul preolimpic de la Budapesta, ceilalţi nouă fiind, la lupte greco-romane - Răzvan Arnăut (cat. 60 kg), Mihai Mihuţ (cat. 67 kg), Ilie Cojocari (cat. 77 kg) şi Alin Alexuc (cat. 130 kg).
Până acum, România are o singură luptătoare calificată la JO de la Tokyo, pe Alina Vuc (cat. 50 kg), cea care şi-a asigurat participarea prin medalia de argint câştigată la Campionatele Mondiale de la Nur-Sultan (Kazahstan) din 2019, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News