La Şcoala Generală nr 88 „Mihai Viteazu” din Capitală, elevii de clasa a Va se mândresc cu telefoanele lor de nouă generaţie. Întrebaţi câţi dintre ei deţin un astfel de telefon, cei mai mulţi au dat răspunsuri pozitive, ba chiar au plusat: „Eu am şi tabletă”, declară bucuros şi mândru un copil de numai 11 ani.

Acum mai bine de 10 ani, elevii vedeau primul lor telefon: o cărămidă, care le atârna greu în buzunar. Astăzi, primul lor telefon e în cel mai rău caz cel mai vechi model de smartphone.

Dacă în al cincilea an de studiu, să aibă iPhone sau Galaxy pare o surpriză, în definitiv nu este deloc aşa. Mulţi dintre cei cu telefoane „şmechere” le-au primit de la părinţi încă din clasa a IVa. Ei sunt bucuroşi să fie pe lista celor cu astfel de telefoane, chiar daca le folosesc mai mult pe acasă, fiindcă părinţii nu-i lasă cu ele la şcoală.

Cu cărţile pe bănci, tinerii încearcă să obţină note cât mai mari, pentru că au de la părinţi promisiuni scumpe: „Am un iPhone 3, iar părinţii mi-au spus că dacă iau bursă de merit îmi cumpără şi tabletă”, „Mi-au spus părinţii că dacă iau bursă, clar îmi iau un Galaxy S3”. O copilă, cu părul prins în coadă şi ochii bulbucaţi speră că în clasa a 5a norocul îi va surâde şi vacanţa va veni cu un smartphone drept recompensă la notele primite. Ea are deja un Samsung Galaxy S1, dar speră la mai mult: „Îmi doresc un iPhone”.

Însă şi elevul care nu învaţă bine, tot smartphone primeşte. Cum îi dăm de cap atunci? Un băiat de 10 ani, plin de energie şi la curent cu noua tehnologie, declară răspicat : „ Am un HTC şi o tabletă iPad 2 de 16 Gb, cu WiFi şi strâng bani pentru un iPhone 5 sau un Galaxy S3”. Băiatul, prins în poveste, aminteşte cum a primit el tableta : „ Tata m-a surprins cu tableta. Îmi spusese că-mi va aduce un telefon, dar m-am trezit cu un iPad”. Tânărul susţine că nu învaţă aşa bine, dar că părinţii nu ţin cont de asta când îi fac cadouri.

Moda e setată, dar să privim dincolo de ea: ce fac tinerii, care abia învaţă adunarea cu aceste telefoane de ultimă generaţie? Răspunsul nu e departe de a fi intuit: se joacă şi cam atât. Unii descarcă aplicaţii, alţii jocuri şi bineînţeles, vorbesc la telefon cu părinţii. Însa nu au idee ce se află de fapt în spatele aplicaţiilor şi rostesc cu greu numele lor sau ale sistemelor de operare : „Am o tabletă, scrie VAIO pe ea, dar nu prea înţeleg...când o deschid scrie pe ecran Android”.

Dacă s-ar putea, s-ar lăuda şi la şcoală cu telefoanele, dar părinţii nu-i lasă să le aducă. Din câte se pare, au motive întemeiate: „Nu mă lasă să vin cu telefonul, dar nici nu vreau. Când am ora de sport, mai caută ăştia mari pe aici, prin ghiozdane. Mi-e frică să nu mi-l fure”.

Generaţia „smartphone” este departe de generaţia ’90, unde dacă pierdeai telefonul-buturugă, mai stăteai ceva până primeai altul şi, dacă aveai noroc, poate nu erai pedepsit. Astăzi, lucrurile s-au schimbat : „Mi-am pierdut un telefon, pentru că l-am avut dat pe silenţios şi l-am pierdut în parc, dar părinţii mi-au luat un Samsung Galaxy Ace după aia”.

În marea adunare a celor micuţi există şi o excepţie : fetiţa anti-smartphone. Îşi sumecă mânecile de la maleta ei dungată şi declară înverşunată: „Nu vreau smartphone, m-am săturat să-i aud pe toţi cu tehnologia şi bla bla, în niciun caz eu nu-mi voi lua”.

Nici chiar profesoara nu este surprinsă, deşi ştie că cei mici habar nu au din ce buget au primit smartphone-urile : „ Ei nici nu ştiu cât costă telefoanele acelea, nu îi interesează. Dar asta e noua generaţie, nu mai e ca pe vremea mea, când am avut primul telefon eram deja profesoară”, declară oftând, profesoara de matematică.

Elevii revin la învăţat şi speră să primească note cât mai bune pentrul noul lor smartphone. Dar oare când vor primi tot ce îşi doresc ce-i va mai motiva să înveţe?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News