Data publicării:

Lukaşenko l-a asigurat pe consilierul american Bolton că Belarus doreşte resetarea relaţiilor cu SUA

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko i-a spus consilierului pe probleme de securitate naţională al SUA, John Bolton, în timpul întrevederii avute vineri la Minsk, că doreşte resetarea relaţiilor cu Washingtonul, informează agenţiile de presă Reuters şi AFP.

Bolton este cel mai important oficial al SUA care s-a deplasat în ultimul an în Belarus, iar vizita lui ar putea irita Moscova, care consideră în mod tradiţional această fostă republică sovietică făcând parte din sfera sa de influenţă.

"În pofida întregului zgomot din jurul vizitei dumneavoastră, ea comportă multe lucruri pozitive, în special pentru Belarus", a spus Lukaşenko. "Pozitiv este faptul că... după înrăutăţirea relaţiilor cu SUA noi am propus în mod constant să întoarcem această pagină rea (a relaţiilor) şi să începem o pagină nouă", a adăugat preşedintele belarus.

Lukaşenko a fost vreme de mai mulţi ani pe poziţii de confruntare cu Occidentul din cauza situaţiei drepturilor omului şi represaliilor la adresa opoziţiei politice în Belarus. În 2007, SUA au calificat Belarus drept "ultima dictatură a Europei". La un an după aceasta, Minskul i-a cerut ambasadorului american "să părăsească ţara" şi şi-a rechemat propriul ambasador de la Washington. Reduse la minim, relaţiile între Belarus şi SUA au fost reluate în 2009.

"Istoria merge înainte. Multă vreme a trecut după destrămarea Uniunii Sovietice şi situaţia geopolitică s-a schimbat. Ea se schimbă chiar în momentul în care noi vorbim", a declarat John Bolton, potrivit afirmaţiilor transmise de serviciul de presă al Preşedinţiei belaruse.

Înainte de această vizită, Bolton le-a spus joi jurnaliştilor în Republica Moldova că intenţionează să-l atenţioneze pe Lukaşenko în legătură cu ameninţarea la dresa securităţii pe care o reprezintă Rusia pentru Belarus. "(...) Credem că în contextul lucrurilor auzite de la Moscova este important să ne deplasăm în Belarus şi să discutăm despre suveranitatea şi integritatea ei teritorială", a spus Bolton.

Belarus şi Rusia au format în mod oficial o uniune statală începând din anii 1990, dar au anunţat că negociază în prezent pentru a spori această integrare, proces care a alimentat temeri cu privire la o anexare ascunsă a Belarus de către Rusia.

Rusia vede în Belarus o zonă-tampon între frontierele sale de vest şi Europa, în condiţiile în care relaţiile sale cu Occidentul s-au prăbuşit până la nivelul Războiului Rece în ultimii ani, însă neagă că ar exista ceva ascuns în proiectul său de uniune statală, subliniind că Belarus este un aliat apropiat şi valoros.

Belarus este principalul debitor al Rusiei, cu o datorie care se ridica la 7,52 de miliarde de dolari în 2018.

Lukaşenko are obiceiul de a juca în mod abil cartea presiunilor, pentru a obţine concesii de la Moscova şi de la Uniunea Europeană, care în 2015 a ridicat o mare parte din sancţiuni, după eliberarea de deţinuţi politici belaruşi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel