Întrebat dacă PNL ar accepta să preia guvernarea în cazul în care ar trece moţiunea de cenzură, Orban a răspuns că în situaţia în care nu ar fi posibile alegeri anticipate, PNL s-ar putea angaja în preluarea guvernării, cu obiectivul de a organiza alegeri cât mai repede.
"PNL este pregătit în orice moment să-şi asume răspunderea guvernării. Ceea ce ne dorim este să ajungem la guvernare prin alegeri. Actuala structură a Parlamentului este o structură care nu mai reflectă voinţa reală a cetăţenilor. 80% dintre cetăţeni nu mai suportă PSD şi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Din când în când, când se produc astfel de mutaţii profunde în opţiunile oamenilor sunt necesare alegeri anticipate. Dacă nu sunt posibile alegeri anticipate, sigur că în ultimă instanţă ne putem angaja la a sigura guvernarea României, dar cu un obiectiv foarte clar de a organiza alegeri cât mai repede pentru că ai cu adevărat legitimitate atunci când te prezinţi în faţa cetăţenilor şi când cetăţenii te votează pentru programul de guvernare cu care te prezinţi", a declarat preşedintele PNL.
Ludovic Orban a fost prezent sâmbătă la Râmnicu Vâlcea, la Reuniunea Regională a Organizaţiilor PNL din Oltenia, unde, alături de preşedinţii organizaţiilor liberale din Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt şi Mehedinţi a semnat "Angajamentul Partidului Naţional Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia".
Documentul face referire la proiecte de investiţii în infrastructura de transport - autostrada Piteşti-Sibiu şi o autostradă Calafat-Craiova-Lugoj, navigabilitate pe Dunăre, spital regional la Craiova, dezvoltarea reţelei feroviare, în special a unei reţele feroviare rapide, atragerea investiţiilor private, dezvoltarea educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent