Data publicării:
Orban vrea ÎNCETAREA exportului de animale vii. Nemulțumiri după salvarea oilor: PARALIZIE!
Ludovic Orban a comentat acțiunea de salvare a oilor din Portul Midia.
Premierul României, Ludovic Orban, a declarat pentru Digi24 că acțiunea de salvare a oilor de pe vasul răsturnat a arătat o paralizie a entităților statului, care nu au intervenit suficient de bine.
„Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg acolo, dar prefer să nu zic. Acțiunea a arătat o anumită paralizie a unor entități ale statului, care nu au intervenit prompt. Știți foarte bine că am ținut legătura cu ONG-urile și, în mare parte, procesul de salvare, începând cu luni seară, a fost catalizat, faptul că s-au salvat mai multe oi s-au datorat intervențiilor ONG-urilor și intervențiilor personale pe care le-am făcut acolo. S-au luat decizii inclusiv de decupare a unor orificii de intrare pentru a putea salva oi. Practic, trebuie revizuite toate procedurile de intervenției", a spus Orban.
Miniștrii vor analiza activitatea și vor lua măsuri
Președintele PNL a spus că a fost deranjat de lipsa măsurilor după intervenția inițială și de faptul că Direcția Sanitar Veterinară nu a intervenit cum trebuia.
„Ce m-a deranjat, vă spun sincer, absența măsurilor după primul comandament pentru situații de urgență convocat de prefect, paralizia DSV. De asemenea, m-a deranjat o atitudine foarte ciudată a autorității navale și a șefului portului Midia. În mod evident, miniștrii vor analiza activitatea fiecăruia și vor lua măsurile care se impun", a adăugat Premierul României.
Obiectivul pe termen mediu, încetarea exportării de animale vii
Ludovic Orban a comentat și situația actuală a exportului agricol din România și și-a asumat măsuri benefice țării, spunând că: „Din păcate, la ora actuală, exportul agricol al României este într-un procent foarte mare, 70%, format din cereale vrac și animale vii. Noi, ca partid, în urmă cu mai multe luni, am înaintat un proiect de lege care, chiar dacă nu prevede interzicerea imediată a exportului de animale vii, prevede interzicerea practic a exportului, în anumite condiții, în care nu se pot asigura condiții de transport cât de cât decente. Proiectul de interzicere este în dezbaterea Parlamentului. A interzice acum brusc exportul de animale vi ar fi o măsură pripită. Desigur, acesta trebuie să fie obiectivul pe termen mediu, să nu mai exportăm animale vii. Noi trebuie să investim cât mai mult în procesarea materiilor prime, provenite din agricultură, astfel încât exportul agricol românesc să are produse care să aibă incluse o valoare adăugată cât mai mare", a concluzionat președintele PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News