Lucrări pe A2, Bucureşti - Constanţa
Restricţii de trafic pe autostrada A2, Bucureşti - Constanţa, ca urmare a executării unor lucrări de asfaltare.
Lucrările pe Autostrada Soarelui (A2) se vor efectua pe un sector de drum cuprins între km 36 – km 64, pe banda 1, calea 1 și calea 2.
În acest moment, pe sensul de mers București-Constanța (calea 1), se desfășoară lucrări de așternere covor asfaltic între km 36 – km 39, iar zona este semnalizată corespunzător.
Pe toată perioada execuției covorului asfaltic, se va circula deviat pe banda 2, în zona lucrărilor. Vă rugăm circulați cu atenție și respectați restricțiile institute temporar, transmite Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
Foto: Facebook DRDP Bucuresti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News