Data publicării:

Lucrarea 'Cathedrale' de Marcel Iancu, adjudecată la 80.000 de euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Lucrarea 'Cathedrale' semnată de Marcel Iancu a fost adjudecată marţi, la licitaţia de avangardă organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă, la preţul de 80.000 de euro.

Opera provine din colecţia artistului şi este însoţită de certificat de autenticitate semnat de Dadi Janco, Comite Marcel Janco, Tel Aviv, 23 iunie 2011. La licitaţie au fost cumpărate şi tuşurile pe hârtie 'Tete du premier pas' şi 'Coloana sărutului' (dedicat soţilor Istrati) semnate de Constantin Brâncuşi, la 47.500 de euro, respectiv la 24.000 de euro. Între lucrările adjudecate la sume ridicate s-au mai numărat: 'Sirena' de Victor Brauner - la 45.000 de euro, 'La zăpadă' şi 'Miraj' de Max Herman Maxy - la 20.000 de euro, respectiv la 15.000 de euro, 'Lalele' de Arthur Segal - la 17.000 de euro, 'Portretul lui Ilarie Voronca' de Marc Chagall - la 11.000 de euro, sculptura 'Himeră' de Hans Mattis Teutch - la 15.000 de euro, scrie AGERPRES. 

De asemenea, în catalogul sesiunii s-au aflat manuscrise, cărţi cu semnătură olografă, afişe, manifeste semnate de Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Saşa Pană, Stephan Roll, Geo Bogza şi mulţi alţii. Prima carte publicată de Tristan Tzara - 'La Premiere Aventure Celeste de Monsieur Antipyrine' (franceză, Zurich, 1916, editura 'Collection Dada') şi care conţine opt xilogravuri de Marcel Iancu a fost adjudecată la 7.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel