Data actualizării:
Data publicării:

Lucian Onea și Mircea Negulescu, trimiși în judecată

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Negulescu
Mircea Negulescu

Lucian Onea și Mircea Negulescu au fost trimiși în judecată în dosarul aflat la Secția de Investigare a Magistraților. 

Lucian Onea și Mircea Negulescu au fost trimiși în judecată în dosarul de la Secția de Investigare a Magistraților, susține România TV. 

Secția a decis să îi trimită pe cei doi în judecată în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție. Printre acestea se numără organizare de grup infracțional organizat. Mai mult, Mircea Negulescu este acuzat și de faptul că și-a folosit funcția în scop sexual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt doar câteva dintre acuzațiile aduse.

Vorbim despre un dosar în care au fost audiați Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești și Mircea Negulescu, dar și alte persoane care au vorbit despre mai multe probleme din cadrul DNA Ploiești și despre cum erau instrumentate ilegal mai multe dosare. De altfel, se puneau presiuni pe martori pentru a face denunțuri așa cum doreau cei doi. 

Vezi și: Gabriela Firea, după ședința CEx: Îmi vor reproșa colegii. Eu nu am spus asta!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel