
"Rusia a pierdut enorm în urma prăbușirii URSS, teritorial și în sens geopolitic. Se extinsese timp de secole, sigur că da, și ar fi vrut să se extindă și mai mult. Astfel încât ei încearcă acum să recupereze. E ușor de înțeles ce încearcă Putin. Încearcă să refacă Imperiul Rus, ceea ce e foarte periculos și de înțeles din punctul lor de vedere", a declarat Lucian Boia, marți, la Adevărul Live.
Istoricul spune că nu se pune problema declanșării unui nou război mondial, desființând totodată expresia "istoria se repetă".
"Este un joc periculos pentru întreaga lume. Asta nu înseamnă că vom avea un nou război mondial fiindcă, totuși, contextul este cu totul altul. Și istoria nu se repetă, se zice că istoria se repetă, dar adevărul este că istoria nu se repetă niciodată. Chiar dacă unele elemente par a se repeta, totuși ansamblul este foarte diferit de la o perioada la alta, așa încât nu-i niciun risc ca istoria să se repete", a declarat istoricul.
Lucian Boia lansează joi volumul "Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări", în anul în care se împlinesc o sută de ani de la declanșarea Primului Război Mondial (1914 - 1918).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu