Data publicării:
Lucian Boia. Cum va arăta România peste 100 de ani
Lucian Boia a vorbit în cadrul unui interviu despre Centenar, capcanele istoriei și perspectivele României.
Boia a abordat și un subiect de care inevitabil, istoricii se lovesc deseori și anume, sunt puși în fața faptului de a răspunde la întrebarea „Cum va arăta România peste un secol?".
Lucian Boia, care se autocaracterizează ca fiind o fire raționalistă, a oferit un răspuns în stilul caracteristic.
„Poate că România nici nu va mai exista peste 100 de ani, de unde să știm? Dar să nu se supere nimeni. La fel, nici Ungaria poate că nu va mai exista. Să vedem, poate că Uniunea Europeană se va grupa într-un sistem federal, cum avem în America. E complicat, pentru că aici, în Europa, tradițiile sunt mult mai diferite, limbile, culturile, parcursul istoric. Dar nu știm. Mai ales că istoria își accelerează cursul, merge din ce în ce mai repede, poate să treacă ca un tăvălug și peste Europa și peste orice", a declarat istoricul într-un interviu pentru HotNews.
Românii, „semi-toleranți"
În ceea ce privește relațiile cu străinii, în opinia lui Boia, românii sunt „semi-toleranți".
„Suntem semi-toleranți. Cuvântul are o nuanță de condescență. Ești cu un străin, pe care l-ai primit în casa ta, îl îngrijești, poate îl și admonestezi, dar e pe o poziție inferioară față de tine. Trebuie să fim atenți la cuvinte”, e de părere Boia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News