Lovitură pe piața bancară. O bancă şi-ar putea pierde de marţi dreptul de a atrage depozite
O bancă din România riscă să piardă dreptul de a trage depozite pentru că nu s-a conformat recomandărilor BNR legate de provizionarea şi de restructurarea portofoliului de credite neperformante, precizează Mediafax.
Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României, Nicolae Cinteză, a declarat sâmbătă, în cadrul unui seminar că există în România şi bănci care n-au înţeles sau n-au vrut să aplice recomandările BNR legate de provizionare şi restructurare a protofoliului de neperformante, una dintre instituţiile financiare locale riscând să piardă dreptul de a atrage depozite din această cauză.
"O bancă a venit cu grad de acoperire de 30% cu provizioane a creditelor neperformante de la firmele în insolvenţă (...) Dacă nu se rezolvă şi nu ne confrmă până marţi că şi-au rezolvat problema, de marţi începând li se va sista dreptul de a atrage depozite", a declarat şeful supravegherii BNR, la seminarul EU-Cofile organizat de Apha Bank, BNR şi ARB.
Citește și: BNR, decizie istorică de politică monetară. Cum va fi afectată populația
În urma procesului demarat în luna aprilie la solicitarea BNR, rata creditelor neperformante a coborât de la 22,3% la 15,3%, însă oficialul băncii centrale susţine că această scădere trebuia să fie şi mai abrubtă, chiar sub 10%.
"Sunt unii care n-au făcut restructurarea protofoliului de neperformante aşa cum am cerut şi au termen limită 30 noiembrie", a explicat Cinteză.
El a adăugat că în unele cazuri nu a vrut să forţeze scoaterea în afara bilanţului, întrucât instituţiile de credit voiau să urmăreasscă în continuare acele garanţii şi existau probleme de soft care presupuneau un cost imediat mare, iar implementarea se făcea oricum mai greoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News