Loto. S-a prezentat câștigătorul marelui premiu la Joker
In cursul zilei de astazi, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Romane castigatorul premiului de categoria I la tragerea Joker din data de 27.10.2019, in valoare de 17.763.419,58 lei (peste 3,73 milioane euro).
"Jucați în continuare!" – este mesajul pe care castigatorul celui de-al doilea premiu ca valoare din istoria jocului Joker il transmite jucatorilor.
Interviul acordat Loteriei Romane de catre castigator va fi transmis in cadrul editiei de astazi a emisiunii "ROMANII AU NOROC", pe postul de televiziune Romania TV, incepand cu ora 18:15.
Jucatorul norocos are in jur de 45 de ani si este din Nasaud, unde a si jucat biletul care i-a adus al doilea castig ca valoare din istoria jocului Joker. Dupa cum ne-a declarat, numerele pe care a ales sa le joace au fost alese la intamplare, din bol, exceptie facand numerele 7 si 9 pe care le joaca de fiecare data.
”Ne-a marturisit ca este pentru prima data cand castiga la loto si ca nu se considera un jucator fidel, desi ii place sa joace ori de cate ori are ocazia si se simte inspirat.
A aflat ca este marele castigator la Joker abia duminica trecuta, pe 17 noiembrie, cand a mers in agentia loto pentru a-si incerca din nou norocul”, spun reprezentanții Loteriei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News