Data publicării:
Loteria Română. Câştiguri de peste 18 milioane de euro, în ianuarie
Loteria Română a acordat premii în valoare totală de 86,15 milioane de lei (peste 18 milioane de euro) în luna ianuarie a acestui an, la jocurile automatizate pe care le organizează.
Potrivit unui comunicat al companiei, la Loto 6/49 s-au înregistrat 70.806 câştiguri, în valoare totală de aproximativ 4,1 milioane de lei (peste 856.000 de euro). La Noroc s-au înregistrat 907 câştiguri, în valoare totală de peste 709.000 lei (peste 148.000 de euro) iar la Loto 5/40 au fost consemnate 538 de câştiguri care au depăşit un milion de lei (peste 217.500 de euro). La Super Noroc s-au înregistrat 4.436 de câştiguri, în valoare totală de peste 266.000 lei (peste 55.600 de euro).
La Joker s-au înregistrat 65.919 câştiguri, de peste 1,89 milioane de lei (peste 397.400 de euro) iar la Noroc Plus 11.363 de câştiguri în valoare totală de peste 563.000 de lei (117.800 de euro). La Pronosport au fost 36 de câştiguri, în valoare totală de peste 67.700 de lei (peste 14.000 de euro), la Prono-S s-au înregistrat 155 de câştiguri, în valoare totală de peste 57.500 de lei (peste 12.000 de euro) iar la Videoloterie s-au consemnat 365.410 câştiguri, care au depăşit 77,46 milioane de lei (peste 16,21 milioane de euro), potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News