llona Brezoianu s-a trezit cu un pumn în nas. Scene de tot râsul
La filmările pentru cel de-al doilea sezon Mangalița, serialul de comedie care revine, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 22:30, la Antena 1, actorii au avut parte de numeroase momente amuzante și de o serie de întâmplări care i-au luat pe nepregătite. De multe ori, în asemenea situații, era nevoie de mai multe duble, pentru că amuzamentul de pe platou ajungea la cote "alarmante".
"O întâmplare neprevăzută care mi-a rămas în memorie, și cred că și întregii echipe, a fost atunci când trebuia să cad în piscină îmbrăcat. Trebuia să filmăm reacția mea până la căderea în piscină și apoi, separat, căderea în piscină, pentru că aveam montat microfonul. Eu am uitat că nu trebuia să cad și, când s-a dat "motor", am căzut în apă și am continuat să înot cu toată aparatura pe mine. Mai târziu mi-a povestit Teo Corban (n.n. interpretul primarului Stelian Manole) că echipa de filmare "îngheţase".", își amintește Constantin Pușcașu, care îl joacă pe inspectorul Corneliu. "Altă dată, într-o seară cu ploaie, vânt și frig, trebuia să ies din mașină și să iau o pancartă mare. Pancarta era ca o velă, vântul era să mi-o smulgă din mână, am căzut în noroi, dar am continuat să filmez, nu m-am oprit și a ieșit cea mai bună dublă", adaugă acesta.
„A fost amuzant să jucăm ca și cum nu era frig afară, deși temperatura era de minus nu știu câte grade. Efectiv încercam să spun replicile fără să îmi clănțăne dinții de frig", își amintește Alex Bogdan, interpretul polițistului Sică.
"Eu am primit din greșeală un pumn în nas, de la o colegă actriță, care interpretează un personaj nou și care va fi absolut savuros. Am râs foarte mult, mai ales că s-a întâmplat în filmare și nu într-o repetiție, evident noi având o secvență în care trebuia să ne batem. Abia aștept să văd ce-a ieșit", spune Ilona Brezoianu, interpreta lui Flori, secretara care, în sezonul doi, ajunge patroană.
Pentru Angel Popescu, interpretul lui Marcel, soțul directoarei economice Doina Rogojinaru, cel mai greu, dar și amuzant moment a fost la o filmare de noapte. "Aveam o mască prin care nu vedeam mai nimic și trebuia să mai și alerg. M-am descurcat, colegii mei se amuzau copios, dar pentru mine era o tragicomedie", își amintește el. Pentru Nicu Banea, care îl întruchipează pe Gabi, nepotul primarului Stelian Manole, era amuzant atunci când lumea îl vedea îmbrăcat în uniformă. "Toți credeau că am venit la o intervenție", spune acesta.
„Fiind o comedie, am avut parte de extrem de multe momente ilare. Să zicem că m-au amuzat și surprins de fiecare dată ținutele Emiliei. Are un stil de a se îmbrăca pe care nu cred ca m-aș pricepe să-l obțin, oricât de tare m-aș strădui. Aceste combinații, realizate de echipa de creație de la costume, îmi stârneau râsul numai când le vedeam și-mi imaginam că voi fi așa îmbrăcată", spune Andreea Bibiri, care joacă rolul doctoriței Emilia.
"Tot timpul se întâmpla câte ceva, la filmări", își amintește Paula Chirilă, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor descoperi în cel de-al doilea sezon, în rolul Dana. "Acum îmi amintesc de o scenă în care se alegea Miss Ciorchine. Aveam o cadă întreagă plină cu struguri și trebuia să-i storc cu picioarele. Era un frig... Eu eram desculță, Teo (n.n. Teodor Corban, interpretul primarului Stelian Manole) era și el desculț și am început să dansăm amândoi peste struguri. Și, în timp ce dansam noi așa, foarte romantici, se auzeau tot felul de zgomote dubioase, fleoșc-fleoșc", continuă ea.
De alte două întâmplări amuzante, dar în afara platourilor de filmare, își aduc aminte Teodor Corban, interpretul primarului Stelian Manole, și Alina Berzunțeanu, care joacă în rolul Doinei Rogojinaru, directorul economic al primăriei.
"Într-o zi, când m-am dus să plătesc telefonul, domnul de la casierie mi-a zis: "Imediat, doamna directoare, dar să nu mă certați ca pe Marcel". Într-un alt loc, râzând, o doamnă mi-a spus că povestea cu cei doi Marceli din ultimul episod a fost o nebunie, s-a distrat și ne-a urat la cât mai multe sezoane", povestește Alina Berzunțeanu.
"Am trăit o întâmplare drăguță în Iași, orașul meu de reședință; la o spălătorie auto, un lucrător de acolo a apărut foarte surprins și încântat că mă vede. "Dom' primar, pot să fac și eu un selfie cu d-voastră?" ,"Sigur" îi zic eu. Facem noi poza și apoi mă întreabă curios: "Da' ce faceți prin Iași?" "Păi eu sunt ieșean". Îl văd că-i pică fața. "Cum adică, nu sunteți din Mangalița?" "Păi nu, ăla e un oraș imaginar", îi zic. Se uită strâmb la mine, dă a lehamite din mâini, îmi întoarce spatele și pleacă foarte dezamăgit", își amintește Teo Corban.
Care sunt primele aventuri ale personajelor din Mangalița, în noul sezon, telespectatorii Antenei 1 vor vedea începând de sâmbătă, 22 februarie, de la ora 22:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News