Liza Panait a vorbit despre ce înseamnă cei treizeci de ani în lumea modei.
E profesia mea. Înseamnă viața mea, tot ce am realizat în cei treizeci de ani. Nu privesc ca pe un lucru special pentru că e business-ul meu. E o lume complicată și de afară pare și mai complicată decât este. Fiind o lume interesantă, oamenii privesc că ar fi un mister, o magie, dar nu, există multă muncă în ceea ce mă privește. Este foarte ușor să începi un astfel de business și este foarte greu să reziști. Când mă gândesc că mai avem puțin și împlinim 30 de ani... Nu a fost ușor. Au fost ani grei, complicați, cu probleme financiare. Foarte greu, dar niciodată nu m-am gândit că aș fi putut să fac altceva., a mărturisit Liza Panait la DCNews.
Secretul unei afaceri de succes
Nu știu dacă există o cheie a succesului. Am fost foarte serioși, am tratat totul la modul cel mai serios, ne-am respectat clienții. Am încercat de la an la an să ne îmbunătățim activitatea. Am deschis câteva magazine, avem un atelier destul de mare, cu peste 30 de angajați. Este un business în toată regula, care an de an, cu toate greutățile a crescut. Desigur că nu a crescut spectaculos, nu suntem milionari, avem linii de credite, avem datorii pentru că nu se poate altfel., a adăugat creatoarea de modă.
Vezi și
Cine este politiciana din România care se îmbracă cel mai bine. Liza Panait, interviu-video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video