Liz: „Devine tot mai greu să mențin echilibrul". Cum reușește artista să se împartă între actorie și muzică
Luiza Cobori a devenit cunoscută în urma participării la emisiunea Vocea României.
Luiza Cobori sau Liz, după cum este cunoscută de către fani, s-a făcut remarcată odată cu participarea la concursul Vocea României, unde a reușit să uimească atât publicul, cât și jurații, prin emoția pe care a transmis-o. De la acea competiție și până la o carieră de succes în muzică a mai fost doar un pas. În exclusivitate pentru Spectacola, artista a dezvăluit cum a evoluat cariera ei în tot acest timp, dar ne-a vorbit și despre prima dragoste, actoria.
„Vocea României a fost o experiență ce va ocupa mereu un loc aparte în tolba cu amintiri. Mă consider norocoasă că am avut ocazia să trăiesc momentul Vocea României. Am cântat pe una dintre cele mai mari scene de voce din România, într-un moment în care fizic, cel puțin, nu eram chiar „relaxată”. A fost o experiență care mi-a arătat cine sunt. M-am simțit cu adevărat puternică și specială. Sigur că și întreaga echipă de la Vocea, oameni grozavi, au contribuit la această experiență. Am construit legături foarte frumoase acolo cu oameni pe care îi am încă în viața mea. Vocea României a fost, fără doar și poate, confirmarea că acesta este drumul meu și că trebuie să ma apuc de studiu. Ceea ce am și făcut. De altfel, pe MeeRah, acolo am cunoscut-o și-mi este și în prezent vocal coach"., a declarat Luiza Cobori în exclusivitate pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News