Liviu Luca, prim-vicepreşedintele CNSLR Frăţia, audiat la DNA
Liviu Luca este audiat în faţa procurorilor anticorupţie, ca urmare a unei plângeri penale depusă de către un alt lider sindical, Victor Stan. Acesta consideră că prin încheierea contractului dintre CNSLR Frăţia şi o firmă din Timişoara prin care acestea vor administra patrimoniul CNSLR Frăţia, practic CNSLR Frăţia ar avea de pierdut.
DNA a deschis această anchetă la începutul lui 2011, după ce Marius Petcu, un alt lider al Sindicatelor, a fost arestat de procurorii DNA. Acesta ar fi dat explicaţii detaliate despre cum au ajuns bunurile şi imobilele sindicatelor pe mâna unor samsari imobiliari.
UPDATE:
Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca, a fost pus sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar legat de un contract privind administrarea patrimoniului sindicatului, potrivit declaraţiilor pe care Luca le-a dat, marţi, la ieşirea din sediul DNA.
"Sincer să fiu, încă nu am înţeles despre ce este vorba. O să mă duc acasă să îmi fac lecţiile", a spus Liviu Luca după întâlnirea avută cu procurorii anticorupţie.
Liderul sindical a precizat că firma care aparţinea CNSLR-Frăţia a încheiat un contract cu o altă firmă privind managementul patrimoniului confederaţiei, printre prevederile contractuale numărându-se acela de a aduce un anumit profit.
"Se încheie un contract de management între firma sindicatelor şi o altă firmă, cu obligaţia ca firma sindicatelor să aducă un profit. Că-l scoate, că nu-l scoate, nu e treaba noastră. Nu văd care este problema", a mai spus Luca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News