Data publicării:
Liviu Dragnea, zi decisivă. CCR ar putea da verdictul dacă poate deveni premier
Magistrații Curții Constituţionale ar putea să se pronunţe, marţi, în cazul sesizării Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului.
CCR a amânat pentru 4 aprilie pronunţarea, după ce judecătorii nu au putut să ajungă la o soluţie la termenul din 21 martie.
"S-a amânat pe 4 aprilie pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii; niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi acum ne-am cam apropiat de două variante şi va fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică", declara, la acea dată, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Întrebat dacă au fost ridicate mai multe aspecte de drept, şeful CCR a spus că foarte multe, "şi de oportunitate, şi de admisibilitate, şi orice problemă care ţine de fondul unei soluţii care vizează o asemenea reglementare delicată".
[citeste si]
În privinţa problemelor invocate de judecători, care ar fi dus la amânarea unei decizii, Dorneanu a arătat: "S-au ridicat şi probleme de admisibilitate, s-au ridicat şi probleme de oportunitate, de legiferare, dacă e o anumită lipsă de coerenţă în privinţa reglementării unor interdicţii pentru funcţii de acelaşi nivel este corect să existe diferenţe sau nu, multe alte probleme pe care nu le putem discuta acum că, până la urmă, v-aş spune soluţia".
Avocatul Poporului a anunţat, pe 5 ianuarie, că a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News