Data publicării:
Dragnea, primele declarații după demiterea lui Toader
Liviu Dragnea a făcut primele declaraţii după şedinţa în care s-a decis demiterea lui Tudorel Toader.
"Noul ministru al justiţiei dacă va fi numit de Iohannis trebuie să rezolve blocajele cu privire la avizarea unor acte normative. Că aceste blocaje au fost din cauza domnului Toader nu ştim. Ăsta a fost primul lucru care i s-a cerut domnului Nicolicea. Guvernul va respecta prevederile constituționale. O să vedem", a declarat Liviu Dragnea.
"Astăzi, în CEX, s-au exprimat din păcate foarte multe nemulțumiri la adresa domnului Tudorel Toader, pe care eu persoal îl respect și l-am sprijinit în acești 2 ani. S-au acumulat foarte multe nemulţumiri din două motive: nemulţumirile şi supărările miniştrilor că se tot întârzia avizarea la Ministerul Justiţiei şi doamna premier a fost nevoită să intervină. A doua că a discutat mult despre inițiera unor OUG fără să facă nimic, lungind această discuţie 3-4 luni de zile", a mai spus Dragnea.
"Am adoptat câteva hotărâri"
"Erau 2 opinii în CEX, așa cum este și firesc la un partid ca al nostru Varianta de restructurare și varianta de remaniere. Pe asta se merge. Eu am supus la vot varianta finală", a spus Liviu Dragnea.
"Astăzi am mai adoptat câteva hotărâri, care nu sunt breaking news, dar sunt importante. Codul administrativ să fie adoptat ca ordonanță de urgență în perioada următoare Prevederea pentru procedurile de stabilire a atestatelor localităților să fie mult simplificată. România pierde milioane de euro. Pentru simplificarea procedurilor administrative, să se descentralizeze concursurile pentru administrația publică locală. Li s-a cerut miniștrilor ca în 45 de zile să procedeze la reorganizrea ministerelor, să fie mai puțină șefime! Se poate restrânge numărul de șefi, să meargă într-un singur loc. Nu va fi nimeni dat afară. Să fie inclusă și descentralizarea, care a fost uitată. Să vină cu o formă cât de curând. Vom discuta în coaliție și cu colegii de la UDMR", a anunțat liderul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News